În dicţionar, suferinţa este asemănată cu o durere, cu o boală sau cu o afecţiune. Dar oare noi cum înţelegem suferinţa?
Dacă ne uităm în urmă cu aproape două mii de ani, Îl vedem pe Hristos că a suferit moartea pe cruce pentru noi. Şi apoi a înviat tot pentru noi… Ştim că mulţimea, numai cu câteva zile înainte, la Intrarea în Ierusalim a Domnului Iisus, a strigat «Osana!…», iar apoi a strigat «Răstigneşte- L!»… Şi mă întreb: De ce a suferit Domnul pentru mine? Sunt eu vrednic să-I înţeleg suferinţa Lui? Dar, oare, pentru frăţia ta, de ce a suferit Hristos? Oare eu şi tu – prin faptele noastre, prin cuvintele noastre – în loc să strigăm «Osana!», nu cumva strigăm şi noi, ca şi cei de atunci, tot «Răstigneşte- L»?
Mântuitorul Hristos S-a lăsat, de bunăvoie, să fie răstignit, şi nu pentru că L-au forţat alţii. Asemenea Domnului Iisus şi Părintele Iosif, şi fratele Ioan Marini, şi fratele Traian Dorz şi toţi înaintaşii noştri ne-au iubit jertfindu- se, de bunăvoie, pentru noi, ca noi azi să putem fi în locul acesta… Ne-ntrebăm cum oare fratele Traian a putut să stea atâţia ani închis? Cum Părintele Iosif, mereu fiind în suferinţă, a putut să se jertfească pentru această Lucrare sfântă?…
Fratele Traian spune, în câteva versuri: Suferinţa- i totdeauna o durere trecătoare, / dar în ea-i o doctorie pentru eterna vindecare… Aş vrea ca fiecare dintre noi să ne comparăm cu o lumânare. Flacăra care arde este comparată cu sufletul nostru, iar ceara, cu trupul nostru. Şi vedem că flacăra unei lumânări este mereu îndreptată în sus. Şi pe noi, chiar dacă câteodată ne clătinăm, Duhul Sfânt ne ţine flacăra credinţei noastre mereu în sus, încearcă continuu să ne îndrepte spre Dumnezeu. Dar aceasta depinde de noi, dacă-L lăsăm pe Duhul Sfânt să lucreze în viaţa noastră…. Dorim, zi de zi, ca – în noi toţi – să ardă focul Duhului Sfânt, aşa cum arde acum, aici, în locul acesta…”
Fratele Timotei Boitor (Cluj)
