Domnul m-a făcut pe mine mai nainte decât toate,
mai naintea celor care mai dintâi au fost lucrate.
Mai nainte de-nceputuri eu am fost, din veşnicie,
până nici n-a fost a lumii aşezată temelie.
Eu am fost născută-atuncea când Adâncul n-a fost încă,
nici izvoarele-ncărcate cu belşug de apă-adâncă.
Mai nainte-am fost făcută ca a munţilor tărie,
mai nainte de-a fi dealuri sau întinderi de câmpie.
Până nici era pământul, nici câmpii cu-ntinderi roată
până n-a fost nici fărâma cea dintâi a lumii dată.
Eu, când întocmit-a Domnul cerurile-am fost de faţă,
când a tras El prima zare pe-adâncimea cea măreaţă…
Când a pironit El norii sus pe-ntinderi fără zare
şi când au ţaşnit puternic ale-adâncului izvoare.
Când a pus hotare mării, poruncind să nu le treacă,
şi pământului în lume temelii stătea să-i facă.
Eu eram cu El la lucru, al Lui meşter, desfătându-L,
ne-ncetat vibrând nainte-I veşnicii de ani a-rândul.
Irizând pe rotocolul lumii Lui de pace plină,
îmi găseam plăcerea-n fiii oamenilor fără vină.
Şi-acum, fiii mei, pe mine ascultaţi-mă… sub soare
fericiţi sunt numai cei ce îmi păzesc a mea cărare.
Ascultaţi învăţătura ce-nţelepţi vă poate face
şi nu-mi lepădaţi povaţa ce vă poate-aduce pace.
Fericit e omul care mă ascultă şi veghează,
care-ntruna-mi stă la poartă şi la pragul uşii pază.
Căci acel ce mă găseşte află viaţă-n bucurie,
căpătând bunăvoinţă Domnului pe veşnicie.
Dar cel ce-mi păcătuieşte lui îşi face vătămare;
toţi câţi mă urăsc pe mine merg la moarte şi pierzare.
Traian Dorz – Hristos Pâinea noastră zilnică.
