Mai vedem încă o ceată: cei orbi. Da, voi nu vă puteţi vedea singuri, vă credeţi buni, şi când colo sunteţi răi de tot; priviţi amarul ca dulce şi dulcele ca amar, întunericul ca lumină şi lumina ca întuneric. Voi, suflete oarbe, care nu recunoaşteţi starea voastră pierdută, care nu credeţi că păcatul este grozav de rău, care nu vă lăsaţi încredinţaţi că Dumnezeu este sfânt şi drept, la voi sunt trimis. Mă îndrept către voi, care nu puteţi vedea pe Mântuitorul, a Cărui frumuseţe este aşa de puţin frumoasă pentru voi, pentru că nu-L doriţi. Către voi, care nu vedeţi în Evanghelie nimic care să vă atragă, care nu găsiţi nici o slavă în a fi nişte adevăraţi creştini, care nu găsiţi plăcere să slujiţi lui Dumnezeu şi nu aveţi nici o bucurie să fiţi copii ai lui Dumnezeu! Şi stăpânul a zis robului: „Ieşi la drumuri şi la garduri“ (Lc 14, 23). Pe drum întâlnim oameni de diferite ranguri, în diferite stări; întâlnim pe omul de viţă aleasă, într-un automobil luxos, ori călare pe un cal mândru; pe femeia care îşi vede de treburi; pe tâlharul care pândeşte pe călători… Toţi aceştia sunt pe drum, toţi trebuie „siliţi“ să vină. Iar dincolo, „lângă garduri“, acolo zac suflete sărmane, care n-au nici un loc de adăpost şi caută o pernă unde să-şi poată odihni capul obosit. Porunca este pentru toţi: „Sileşte-i să intre!“ Un vechi credincios zicea cu drept cuvânt: „Vechiul Adam este prea tare pentru un tânăr ca mine“. Cum nu este cu putinţă ca un copil slab să încerce să doboare pe Samson, aşa nu-mi este mie cu putinţă să aduc pe un păcătos la crucea Mântuitorului. Când e vorba de aceasta, văd înaintea mea un munte mare de stricăciune şi nepăsare. Totuşi strig cu credinţă: „Cine eşti tu, munte mare, înaintea lui Zorobabel? Te vei preface într-un loc şes“ (Zah 4, 7). Bărbaţi şi femei, care nu v-aţi pocăit încă, adică nu v-aţi părăsit felul vostru vechi de a trăi, nu v-aţi împăcat cu Dumnezeu şi nu sunteţi născuţi din nou, trebuie să vă silesc să intraţi!
Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 2)