Da, El porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască (Fapte 17, 30). Daţi cinste Fiului – nu-L dispreţuiţi mai departe – ca să nu Se mânie şi să pieriţi pe calea voastră. Încredeţi-vă în El. Căci, cine crede în Fiul, are viaţă veşnică. Ferice de toţi care se încred în El. (Ps 2, 12; In 3, 36).
Îmi întorci spatele şi spui că nu vrei să ţi se poruncească? Atunci bucuros iarăşi îmi schimb vorbirea, numai să asculţi şi tu bucuros. Îngăduie-mi întâi să-ţi istorisesc, din propria mea experienţă, ce ştiu despre El. Nici eu nu I-am dat un timp ascultare. El bătea la uşa inimii mele, dar eu n-am vrut să-I deschid. De nenumărate ori El a venit la mine dimineaţa şi seara; îmi trezea cugetul şi-mi vorbea prin Duhul Său. Când, în sfârşit, tunetul legii a pătruns în cugetul meu, am socotit pe Dumnezeu drept aspru şi crud.
O, nu-mi pot ierta niciodată că am gândit astfel despre El! Eu am socotit că El mă va izgoni, dar El nu mi-a arătat pumnul Său strâns de mânie, ci mâna Lui a fost larg deschisă cu îndurare. Am aşteptat negreşit ca ochii Lui să fulgere de mânie, dar au fost plini de lacrimi. A căzut peste grumazul meu şi m-a sărutat; m-a dezbrăcat de zdrenţele mele şi m-a îmbrăcat în neprihănirea Sa, încât a trebuit să cânt de bucurie. În casa inimii mele răsuna cântec şi joc, că fiul cel pierdut a fost găsit şi că cel mort a înviat… Te îndemn, deci, şi pe tine, păcătos pierdut, să priveşti la Iisus şi greutatea păcatelor ţi se va lua.
Păcătosule, niciodată nu-ţi va părea rău de acest lucru – te încredinţez de aceasta – niciodată nu te vei întoarce la starea ta de om osândit. Vei ieşi din Egipt şi vei intra în ţara făgăduinţei şi vei afla că în ea curge miere şi lapte.
Necazurile şi ispitele de pe calea credinciosului sunt poate grele, dar vei afla că harul le face uşoare. Iar în ce priveşte slava şi bucuria de care are parte un copil al lui Dumnezeu, mai târziu, îmi vei zice că sunt un mincinos, fiindcă n-am spus mai mult. Vei gusta şi vei vedea nu numai cât de bun e Domnul, ci că e cu mult mai bun decât ar putea să spună vreodată buzele omeneşti!
Nu ştiu ce dovezi să vă înşir. Îngăduiţi-mi să mă leg de binele vostru însuşi.
N-ar fi mai bine pentru voi să fiţi împăcaţi cu Dumnezeu, decât să fiţi vrăjmaşii Lui? Ce câştig aveţi din împotrivirea voastră faţă de Dumnezeu? Ca vrăjmaşi ai lui Dumnezeu, sunteţi oare mai fericiţi? Răspunde tu, care eşti dornic de petreceri: Bucuriile sorbite din potirul tău ţi-au adus ele o mulţumire deplină? Ori răspunde tu, care te crezi drept prin tine însuţi: Ai găsit tu, prin toate faptele tale, pace pentru picioarele tale, linişte pentru sufletul tău? Sau tu, care te străduieşti să pui în faţă cele ce faci, către tine strig: Lasă cugetul să-ţi vorbească! Ţi s-a arătat calea ta ca fiind calea fericită? Ah, prietene, „De ce cântăriţi argintul pentru un lucru care nu hrăneşte? De ce vă daţi câştigul muncii pentru ceva care nu satură? Ascultaţi-mă dar şi veţi mânca ce este bun, şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase“ (Is 55, 2).
Pe tot ce este sfânt şi serios, de preţ şi veşnic, vă conjur: Fugiţi, ca să vă scăpaţi viaţa, nu priviţi înapoi, nu rămâneţi pe loc, nu vă odihniţi până nu vă veţi fi găsit scăparea la sângele lui Iisus Hristos, care curăţă de orice păcat!
Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 2)
