Tot mai sunteţi reci şi nepăsători? Nu vrea cel orb să-mi îngăduie să-l duc la ospăţ? Nici cel sărac nu vrea să merg cot la cot cu el? Trebuie să mă folosesc de cuvinte mai tari? Trebuie să încep alt mijloc pentru a vă sili să intraţi?
Voi, începând cu perii cărunţi şi până la copii, dacă nu primiţi pe Hristos, sângele vostru va cădea asupra capului vostru. Oh, vă rog fierbinte, staţi pe loc şi vă gândiţi! Ştiţi voi cine este Acela pe care-L dispreţuiţi? Este Iisus, singurul vostru Mântuitor. „Căci nimeni nu poate pune o altă temelie…“ (I Cor 3, 11). „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi“ (Fapte 4, 12).
Nu pot să sufăr ce faceţi, căci ştiu ce uitaţi: uitaţi ziua în care veţi dori să aveţi un Mântuitor. Nu va mai trece mult şi sfârşitul anilor care obosesc va veni şi puterea te va părăsi; inima va bate tot mai încet şi vei sta în faţa morţii, care-i un rău vrăjmaş. Ce vei face pe malul Iordanului fără un Mântuitor? Fără Domnul Iisus, patul morţii e aspru. În orice caz, moartea este ceva îngrozitor. Chiar creştinul care are cele mai bune nădejdi şi credinţă biruitoare, chiar el găseşte că nu e de glumit cu moartea. Trecerea de la cele văzute la cele nevăzute, de la ce e muritor la ce e nemuritor, din timp în veşnicie, e îngrozitor. Vei găsi, că fără călăuzirea îngerilor sfinţi, va fi greu să treci prin poarta de fier a morţii. Va fi greu să mori fără un Mântuitor.
Nu pot să nu mă gândesc mereu la tine. Văd cum pieri, mă văd, în gând, lângă patul tău, ascult strigătele tale şi ştiu că mori fără nădejde. Mă trec fiori de groază. Mă văd lângă sicriul tău, privesc faţa ta şi-mi zic în gând: „Acest om a dispreţuit pe Hristos şi n-a voit să fie mântuit“.
Mă gândesc la lacrimile amare pe care le-aş vărsa la gândul că n-am ţinut la tine cum se cuvenea. Ochii tăi închişi mă vor mustra, iar gura ta amuţită îmi va zice: „Slujitor al Domnului, de ce n-ai stăruit de mine? De ce n-ai fost mai aspru cu mine? Tu ai ştiut ce spune Apostolul Pavel: „Noi suntem trimişi, ca împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rog fierbinte, în numele lui Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu“ (II Cor 5, 20).
Tot în gând îmi închipui că mă aflu în faţa scaunului de judecată a lui Dumnezeu. Da, ziua judecăţii va veni! Tu crezi aceasta, nu e aşa?! Tu nu tăgăduieşti pe Dumnezeu. Cugetul nu te lasă să te îndoieşti că Sfânta Scriptură este Cuvântul Lui. Poate ai încercat să faci acest lucru, dar n-ai izbutit. Simţi că va trebui să vină o zi în care Dumnezeu va judeca lumea cu dreptate.
Te văd stând în mijlocul unei cete mari; ochiul lui Dumnezeu este aţintit asupra ta. Ţi-e aşa de parcă numai pe tine te-ar privi. Iată că El te cheamă pe nume, deschide cartea cu păcatele tale şi-ţi spune : „Du-te de la Mine, blestematule, în focul cel veşnic!…“ (Mt 25, 41). Nu mai pot să sufăr să mă gândesc că ai putea să ajungi în acea stare; parcă mi se face părul măciucă, auzind un astfel de blestem!
Deoarece şi eu voi sta în faţa Judecătorului, simt că n-aş putea să dau socoteală de slujba mea, dacă nu v-aş ruga cu multe lacrimi să priviţi la Iisus şi să primiţi mântuirea Lui preţioasă. Şi dacă nici aceasta nu-şi ajunge scopul? Dacă toate rugăminţile noastre către voi sunt pierdute? Dacă predicăm la nişte urechi surde?
Dacă totuşi rămâi surd la rugăminţile mele stăruitoare, atunci trebuie să mă folosesc de ameninţări! Nu vei fi mereu înştiinţat ca azi! Va veni ziua când glasul oricărui vestitor al Evangheliei va amuţi, cel puţin pentru tine; căci urechea ta va fi închisă. Când vei fi mort, atunci nu va mai fi vorba de ameninţări, ci de împlinirea ameninţărilor. Atunci nu va mai fi, pentru tine, nici făgăduinţe, nici vestire a harului şi a îndurării, nici sângele care dă pacea; dimpotrivă, vei fi în ţara în care predicarea Evangheliei nu e îngăduită, din pricină că ar fi în zadar.
De aceea, te rog să asculţi glasul meu, care se îndreaptă spre cugetul tău; dacă nu, Dumnezeu îţi va vorbi în mânia Sa şi-ţi va zice: „Fiindcă Eu vă chem şi voi vă împotriviţi, fiindcă Îmi întind mâna şi nimeni nu ia seama, de aceea şi Eu voi râde când veţi fi în vreo nenorocire. Îmi voi bate joc de voi când vă va apuca groaza“ (Pilde 1, 24, 26).
Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 2)
