Părtăşia adunării
unde ne-a născut Cuvântul
să ne-o ţinem cum ne-a dat-o
prima dată legământul.
Naşterea din nou ce-acolo
am primit-o prima dată,
să ne-o ducem pân-la moarte
sfântă, trează şi curată.
Ţine-ne, Iisuse Sfânt,
în întâiul legământ,
treji şi vrednici să ne ştii
până când va fi să vii…
Duhul cel smerit şi sincer
ce-l aveam întâia oară
să ne fie-n totdeauna
scumpa inimii comoară.
Naşterea din nou se-arată,
şi rămâne, şi rodeşte
numai unde duhu-acesta
sincer şi smerit domneşte .
Dumnezeule-al credinţei
şi-al iubirii-adevărate,
dăruieşte-ni-le-acestea
şi păstrează-le curate.
Naşterea din nou în ele
ne-o sfinţeşte şi ne-o ţine
ca să poţi cu bucurie
să ne vezi rodind în Tine.
Cuvinte înţelepte
Bucuriile din lume se sfârşesc mereu cu jale,
numai Domnu-i nesfârşita bucurie-a vieţii tale.
2 Comments