Pe urma Ta păşesc plângând,
iubirea mea cea dulce,
şi nu ştiu, Doamne, până când
mai duc această cruce,
şi nu ştiu, Doamne, unde-mi eşti
ascuns aşa departe,
că strig – şi nu Te mai iveşti
venind din nici o parte.

O, dulce Domnul meu,
ce stare grea am eu,
arată-mi dulce Faţa Ta,
că nu pot fără ea…

Pe urma Ta, atâta drum
am mers cu bucurie
şi n-am fost chinuit nicicum
de plâns şi pribegie,
ci Te urmam nedespărţit,
cu inima mea toată
– şi-acuma cum m-am prăbuşit
de tot şi dintr-o dată!

O, Chipul Tău, Iisuse drag,
cel pângărit de mine,
în ce pustiu de lacrimi trag
păcatul meu spre Tine…
O, dacă mi-ai putea ierta
şi vindeca iubirea,
în veci de la frumseţea Ta
n-aş mai lua privirea!…

TRAIAN DORZ din ”Cântările Căinței”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014