Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home “Pedeapsa care ne dă pacea, a căzut peste El şi, prin rănile Lui, suntem tămăduiţi”

“Pedeapsa care ne dă pacea, a căzut peste El şi, prin rănile Lui, suntem tămăduiţi”

“Pedeapsa care ne dă pacea, a căzut peste El şi, prin rănile Lui, suntem tămăduiţi”

O, cum se vede de lămurită Golgota – cu o mie de ani înainte – în Psalmul al 22-lea şi cum se aud de clar cuvintele pe care durerea amară a crucii Ţi le-au smuls de pe buze, când ceata celor fărădelege te înconjura de toate părţile… „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit!…“

Cât de clară este arătarea rănilor Tale despre care prorocul Isaia a scris cu opt veacuri mai înainte, despre jertfa Ta: „El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea, a căzut peste El şi, prin rănile Lui, suntem tămăduiţi“.

Da, aşa Ţi-au povestit starea şi durerea, fiindcă Duhul Tău era în ei, când vesteau aceste lucruri.

Ca pe o stea din depărtare, ca pe un luceafăr strălucitor de dimineaţă şi ca pe un soare puternic – aşa Te-au văzut prorocii din depărtare, însă atât de clar, încât au fost în stare aproape să poată spune, ca şi ucenicii la marea Tiberiadei, când Te-au văzut stând pe ţărm: „Este Domnul!“

Da, în sulul cărţii este scris despre Tine. În Vechiul Testament Tu spui: „Iată-Mă că vin“. Prin întunericul care acoperea popoarele şi chiar ţinutul lui Zabulon şi Neftali, Tu vii, Te apropii… „Vin ca să fac voia Ta, Dumnezeule!“

Ca să fii lumina Neamurilor şi slava poporului Tău Israel. Vii ca să dai lumină orbilor, să dai viaţă celor morţi, vii ca să spui celor slabi de inimă: „Nu vă temeţi!…“ Vii cu iubirea care vrea să-i atragă pe toţi la Tine, la mântuire şi la pace. Vii ca să fii o jertfă de ispăşire pentru păcatele norodului şi să dai mântuire şi iertare tuturor celor ce se pocăiesc, cred şi se întorc la Tine, aşa cum este scris în sulul cărţii. Fiindcă toţi prorocii mărturisesc despre Tine, că „oricine crede, capătă prin Numele Tău iertarea păcatelor“.

Vii, fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât şi pe singurul Său Fiu L-a dat pentru ca oricine crede în El să nu mai piară, ci să aibă viaţa veşnică. Şi ai venit! Căci Te-au aşteptat Simeon şi Ana şi toţi cei de seama lor, rămăşita umilă şi slabă din Maleahi, ceata celor care se temeau de Dumnezeu şi care vorbeau adesea unul cu altul, despre nădejdea lui Israel. Tu erai comoara ascunsă a inimilor lor, ei iubeau venirea Ta şi doreau să Te vadă, de aceea Te-au şi văzut unii dintre ei. Ce bucurie pentru Ana şi pentru Simeon când Te-au recunoscut în braţele mamei Tale când ai fost adus în Templu. Ce bucurie când, luându-Te în braţele sale, a putut rosti plin de mângâiere cuvintele: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, că văzură ochii mei mântuirea Ta“. Aşa este!

Cine Te-a „văzut“ pe Tine, poate să moară fericit, pentru a trăi fericit în veşnicia slavei („Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimes Tu“).

Da, ai venit, fiindcă Te aşteptau vameşii, Mariile, Magdalenele, Lazării şi tâlharii. Te aşteptau miile de păcătoşi, care gemeau apăsaţi de greutatea jugului robiei ce-i chinuia cumplit.

Ai venit fiindcă Te aşteptau cei ce nu întrebau de Tine, neamurile care zăceau în întuneric şi în temniţa de fier a neştiinţei, dar erau ochi mulţi, mulţi care plângeau, inimi care suspinau, suflete care sângerau. Te-au aşteptat mulţimile, ca să le chemi la viaţă… Şi eu, sărmanul, Te-am aşteptat împreună cu ei, ca să-mi dai şi mie iertare şi viaţă veşnică.

Şi Tu ai venit. Căci Ţi-a fost milă de poporul care rătăcea ca o turmă fără de păstor. Ai venit să chemi pe păcătoşi la pocăinţă, să cauţi oaia cea pierdută şi să întorci pe fiul cel rătăcit.

„Vin să fac voia Ta, Dumnezeule!“

Aşa ai spus şi în Ghetsimani, când ai stat în faţa paharului morţii, în faţa paharului plin de toate grozăviile păcatelor noastre… Tată! Dacă este cu putinţă să treacă de la Mine paharul acesta să nu-l beau, dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă. Şi voia Lui a fost să bei acest pahar – şi Tu L-ai băut până la fund, gustând moartea pentru toţi.

Te-ai făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în Tine. Ai murit pentru toţi, ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel Care a murit şi a înviat pentru ei.

Ai venit ca să ne smulgi din acest veac rău şi păcătos, după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl.

Ai venit să Te dai pe Tine Însuţi pentru noi, ca să-Ţi cureţi un norod, care să fie al Tău, plin de râvnă pentru fapte bune.

Ai venit pentru a ridica o sămânţă de urmaşi, rodul muncii sufletului Tău. Să scoţi la lumina Ta ascunsă de veacuri, Biserica Ta, pe răscumpăraţii Tăi, sfinţii Tăi, păcătoşii Tăi mântuiţi din orice neam, din orice seminţie, oile care ascultă de glasul Tău şi Te urmează, oamenii pe care i-ai înfrăţit prin dragostea şi jertfa Ta, lăsându-le porunca să se iubească unul pe altul.

De aceea ai venit şi apoi ai plecat: ca să ne pregăteşti nouă loc, în aşteptarea ceasului când ai să ne duci în Casa Tatălui.

Iar până atunci, ne-ai lăsat pe fiecare să pribegim un timp pe acest pământ străin, să suferim, să vărsăm lacrimi, să lucrăm, să fim ispitiţi şi să mărturisim Numele Tău.

Dar nu ne-ai lăsat singuri. Ne-ai trimis pe Duhul Sfânt Mângâietorul, Care să rămână cu noi. Tu Însuţi ne-ai spus că eşti cu noi până la sfârşitul veacurilor.

Astfel, găsim în sulul cărţii scris despre Tine, precum ai zis. Da, în sulul Cărţii Te găsim pe Tine.

Şi dacă Vechiul Testament arată spre Tine, în Noul Testament Tu Însuţi eşti de faţă. Aici sunt cuvintele ieşite de pe buzele Tale, minunile şi faptele aşa cum le-ai săvârşit atunci din dragoste pentru oameni. Aici eşti Tu între prieteni şi vrăjmaşi, bucurându-Te şi plângând, suferind şi murind, înviind şi înălţându-Te în slavă, apoi fiind proslăvit şi împărăţind cu putere.

Cum nu voi citi atunci în sulul cărţii, cum nu voi căuta să Te ascult vorbind şi să Te văd lucrând…?

O, aprinde inima mea de dragostea Ta, pentru acest sul al cărţii, care este Biblia – toată Biblia. Dăruieşte-mi duhul Mariei, care, liniştită, sta la picioarele Tale şi Te asculta.

Deschide-mi inima şi mintea să pot înţelege Scripturile! Ia-mi vălul de pe ochi să văd lucrurile minunate ale Legii Tale, să Te văd pe Tine Însuţi în Cartea Ta şi să-mi fie aceasta pâinea vieţii mele întregi. Amin.

Gânduri creştine / Ioan Marini – Sibiu: Oastea Domnului, 2003

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *