Postul este înfrînarea totală sau parţială de la hrana bună şi îmbelşugată şi mai ales de provenienţă animală. El este o jertfă trupească care cere a fi unită cu milostenia, cu darurile de tămîie,
lumânări, etc, aduse la altar, precum şi metaniile, închinăciunile, etc, toate laolaltă alcătuiesc închinarea datorată de trup, ca jertfă Domnului.
Jertfa Domnului se ridică la cel mai înalt grad, numai cînd sufletul se curăţeşte prin înfrînarea de la orice răutate acoperind totul cu rugăciunea şi cu gîndirea cea curată spre slava lui Dumnezeu.
Postul este semnul, simbolul că iubim pe Dumnezeu care n-are nevoie de postul nostru, ci noi avem nevoie de post fiindcă el este mijlocul cel mai bun de a ne birui pe noi înşine şi pe temeiul
acestei biruinţi, vom birui şi lumea pusă în slujba păcatului şi uneltirile diavolului. “Acest soi de draci, nu iese decît cu post şi rugăciune”. (Matei 17, 21).
Nu orice post este post religios, ci numai acela care se face întru numele Domnului şi după Legea lui Dumnezeu aşa cum a primit-o Adam (Fac. 2, 16-17; 3, 2-6) şi au învăţat proorocii (Lev. 19, 29-31; Is. 68, 1-6; Ioil 2, 12-16) şi l-au practicat sfinţii (Ex. 24, 18; III Regi 19,8; Matei 4, 2; Luca 2, 37).
Sf. Ioan Botezătorul a postit în continuu (Matei 3, 4; Marcu 1, 6). Iisus a poruncit limpede ca să postim şi cum să postim (Matei 6,16-18; Luca 21-34).
Apostolii au postit şi s-au rugat (F. Ap. 13, 3; 14, 23; l Cor. 7, 5; II Cor. 11, 27).
Deci, orice creştin trebuie să fie convins de trebuinţele postului, să-l respecte în convingerile sule şi să-l practice atît cît darul credinţei şi puterile îl ajută ferindu-se de a-l defăima, întrucît el este de origine dumnezeiască, dat nouă cu scopul de a ne înfrîna trupul de la patimi, a ne smeri sufleteşte şi a ne face mai buni întru pocăinţă şi rugăciune spre mîntuirea noastră şi slava lui Dumnezeu (V. înfrînarea, Liturghisirea, Rugăciunea).
