Numai acela care a trãit ani îndelungați în adâncul întuneric al pãcatelor, al rãtãcirilor și al necredinței, știe cât de mare nenorocire poate fi o astfel de stare, fãrã luminã.
Numai acela știe cât de mare nevoie are sufletul cãzut ca sã lumineze peste el, iarãși,
într-un astfel de loc și într-o astfel de stare,
Fața lui Hristos.
O, cât de fericitã și binecuvântatã poate fi clipa aceea când strãlumineazã dintr-o datã Fața Domnului unui suflet în aceastã adâncã temnițã a pãcatului și când deodatã îi strãlucește ca un soare dulce și divin o scumpã fațã iubitoare
și se ivește o deschidere fericitã!
Numai acela care se afla într-o mare primejdie pentru viața lui, în mijlocul unui întuneric
ori în mijlocul unor vrãjmași puternici și rãi,
când este înconjurat din toate pãrțile numai de chinuri
și se vede fãrã nici o scãpare, știe ce înseamnã o minune.
Numai acela care a ajuns sã zacã neputincios și fãrã nici o nãdejde,
numai acela poate ști ce strãlucitã și ce dumnezeiascã minune este sã lumineze atunci peste el, salvatoare, Fața lui Hristos,
Fața mântuitoare spre a cãrei luminã bâjbâia deznãdãjduit și înspãimântat, cãutând-o.
Numai acela care vegheazã cu inima zdrobitã de durere și de disperare la cãpãtâiul celei mai dragi ființe, privind-o neputincios
cum se zvârcolește în chinurile dintre viațã și moarte, știe ce înseamnã o rugãciune ascultatã.
Acela care, privind neputincios aceste zvârcoliri chinuite și suferind el însuși înzecit mai mult decât ființa iubitã care este în aceastã stare…
Numai acela știe ce înseamnã,
în acest cuptor amar și în aceastã noapte grea,
o strãlucire fericitã a Feței lui Dumnezeu.
O, Fațã strãlucitã și fericitã a lui Dumnezeu, Tu, Iisuse Doamne (Evrei 1, 3),
slavã veșnicã Luminii Tale,
care lumineazã peste sufletele noastre în clipele cele mai grele, în ispitirile cele mai grele
și în locurile cele mai întunecoase,
care vegheazã peste noi în felul cel mai fericit și mântuitor!…
O, cu câtã luminã umpli Tu sufletul nãscut din nou când, scãpat din închisoarea pãcatului, gustã dulceața iertãrii și a rãscumpãrãrii Tale.
Sfântã Fațã strãlucitã a lui Hristos, slavã veșnicã Ție!
Slavã veșnicã puterii Tale, care,
rãsãrind peste acela care zãcea fãrã ajutor, fãrã nãdejde și fãrã cruțare
în mâinile vrãjmașilor Tãi înverșunați,
îl scapã și îl face nebiruit.
Tu îl umpli pe credinciosul Tãu atunci de îmbãrbãtare și de bucurie…
Tu îi dai puterea rãbdãrii și seninãt
atea liniștii în fața crucii și a morții sale.
Numai prin lumina Ta el vede atunci lumina tuturor celor de acum și a celor viitoare.
Primind atunci lumina Ta și alegând-o fericit, rãmâne veșnic luminos prin Tine.
O, Fațã mângâietoare a Duhului Sfânt,
slavã veșnicã Ție Care rãmâi veghetoare și ocrotitoare peste duhul nostru,
cãlãuzindu-ne iubitor,
și luminându-ne încurajatoare,
și crescându-ne rodnic, ne dai o strãlucire veșnicã,
pentru a ne preda curați Aceluia Care ne-a rãscumpãrat, spre a-I fi o bucurie și o mireasã veșnicã (Efes. 5, 2; Apoc. 21), dulcelui, dragului, scumpului și bunului nostru Mântuitor Iisus Hristos.
Slavã Ție pentru nãdejdea pe care o învii în ochii secãtuiți de lacrimi,
și în sufletul sfâșiat de dureri,
și în trupul usturat de rãni.
Slavã Ție, binecuvântatã și scumpã Fațã a lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru,
Care luminezi cãrãrile noastre prin toate umbrele și negurile încercãrilor și a necazurilor din viața aceasta,
Care ne cauți pe toți și chemându-ne cu drag ne atragi neîncetat spre Casa și Patria noastrã cereascã.
Tu îndulcești pentru noi toate cupele amare pe care trebuie sã le bem în lume
și numai Tu înviorezi toate amãrãciunile noastre.
Spre Tine privim de pe patul suferinței și ne luminãm de o dulce alinare.
Spre Tine privim de sub cuțitul usturãtor și primim tãria rãbdãrii fãrã sã gemem.
Spre Tine privim printre lacrimile rugãciunii pentru preaiubiții noștri.
Spre Tine privim când ne uitãm îngrijorați la soarta Lucrãrii Tale,
și la soarta lucrãtorilor Tãi,
și la soarta Bisericii Tale în vremurile grele de pe pãmânt,
și în clipele de mari temeri…
Spre Tine privim cu credințã, cu nãdejde și cu dragoste în toate zilele noastre…
Și spre Tine vom privi în ceasul morții noastre, deplin încredințați cã Tu ne vei face și mai luminoasã trecerea noastrã peste apa morții
și peste hotarul apropiat care ne mai desparte de bucuriile veșnice. De acele sfinte și dulci bucurii pe care le vom avea în Tine, împreunã cu toți cei preaiubiți,
cu care formãm un trup și un duh.
Spre Tine, Fațã fericitã a lui Hristos, voi privi și eu, cãci Tu ești Preaiubitul scump al inimii mele,
și Tu ești, Iisuse, Izvorul dulce al tuturor negrãitelor mele bucurii,
doresc și eu sã privesc necurmat,
mereu și mereu mai fericit, spre Tine, Fațã dulce,
înãlțându-Ți cu toatã puterea, și cãldura, și dragostea inimii mele în veci recunoscãtoare, cântãrile celei mai strãlucite și fericite iubiri,
tot mai înalte și mai adânci pe veșnicie,
slavã, și slavã, și slavã eternã Ție.
Amin și Amin.
