Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home RUGĂCIUNEA ÎN DUH ȘI ADEVĂR

RUGĂCIUNEA ÎN DUH ȘI ADEVĂR

RUGĂCIUNEA ÎN DUH ȘI ADEVĂR

Când simţim în viaţa noastră dezgustul, amărăciunea, neplăcerea faţă de răul ce domneşte în lume şi mai ales în noi înşine, când depunem strădanii şi râvnă spre a combate acel rău şi ne convingem de neputinţa noastră în a-l combate, atunci ne revine obligaţia morală de a căuta o putere, o sursă salvatoare, care nu numai să ne vrea binele, ci să şi includă în sinea sa binele, ca în felul acesta să ni-l împărtăşească şi nouă. Această putere izvorăşte din credinţa noastră în ajutorul lui Dumnezeu; ea se numeşte Rugăciune. Dacă binele, fericirea, din ea izvorăsc, tot din ea se şi multiplică – realităţi experimentate de milioane de adevăraţi rugători. „A nu crede în bine – mărturiseşte un înţelept teolog şi mistic creştin – este o moarte morală; a crede numai în tine, că tu singur eşti izvorul binelui, e o nebunie; dar a te ruga lui Dumnezeu, oferindu-I întru toate voinţa proprie, este adevărata înţelepciune şi începutul desăvârşirii tale morale“ (Vladimir Soloviov, Fundamentele spirituale ale vieţii, pag. 22).

Mărturisim adeseori că avem credinţă în Dumnezeu, dar foarte folositor lucru este a şti că o „credinţă fără fapte este moartă“ (Iacov 2, 17). Rugăciunea constituie în ogorul vieţii noastre, cea dintâi faptă bună, începutul sau obârşia oricărei fapte bune, dar nu orice fel de rugăciune, ci numai cea săvârşită după voia lui Dumnezeu. Ea se numeşte rugăciune în duh şi adevăr.

Când Mântuitorul Iisus Hristos a stat de vorbă cu femeia samariteancă, la fântâna patriarhului Iacov, atunci El a mărturisit: „Vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui Ceresc în duh şi adevăr, că Tatăl astfel de rugăciune doreşte“ (Ioan 4, 23). Rugăciunea, închinare în duh şi adevăr, după cum afirmă părintele Dumitru Stăniloae, este o unire tainică a noastră cu Dumnezeu, o revărsare a Acestuia în noi. Prin ea pătrunde Dumnezeu în interiorul nostru ca subiect divin şi omul pătrunde în interiorul lui Dumnezeu. Rugăciunea de felul acesta îşi dovedeşte duhovnicia şi rodnicia sa când angajează toate puterile sufleteşti ale rugătorului: cugetarea, simţirea, voinţa, atenţia şi râvna acestuia. O astfel de rugăciune condamnă pe cea formalistă, cea săvârşită numai cu buzele, adevăr pe care-l mărturiseşte Iisus Hristos când zice: „Poporul acesta se apropie de Mine şi Mă cinsteşte cu buzele, dar cu inima lui este departe de Mine“. Ca atare, se condamnă perversitatea, falsul rugăciunii, nesinceritatea, prefăcătoria, pentru că oamenii nu sunt întotdeauna ceea ce par, deoarece una spun şi alta fac.

Rugăciunea trebuie plămădită în duhul smereniei, aşa cum s-a dovedit a fi cea a vameşului rugător în Templu, căci smerenia constituie temelia tuturor faptelor bune. O astfel de rugăciune trebuie să vădească iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, dar şi stăruinţă, pildă având pe Sfânta Monica, mama Fericitului Augustin, care vreme de doisprezece ani s-a rugat pentru convertirea fiului ei la creştinism – şi a reuşit. Se cere să fim veghetori, ceea ce înseamnă inimă deschisă numai către Dumnezeu şi închisă spre adversarii rugăciunii.

Plăcută lui Dumnezeu este rugăciunea însoţită cu milostenia şi cu postul cel adevărat, care taie de la inimă toată răutatea, cu duhul bucuriei, pentru că bucuria este semnul deschiderii largi a inimii în rugăciune, temeiul sporirii acesteia. Mai mult decât aceasta, rugăciunea trebuie înfrăţită cu toată facerea de bine.

Spre o astfel de înţeleaptă trudă ne îndeamnă Sfântul Prooroc Isaia când zice: „Dezleagă orice nod al nedreptăţii, întăreşte pe cei slabi în credinţă, pe cei istoviţi odihneşte-i şi orice prigonire nedreaptă risipeşte-o. Frânge pâinea ta celui flămând şi pe cei lipsiţi de locuinţă adu-i în casa ta. Pe cel fără de îmbrăcăminte nu-l dispreţui şi atunci te vei ruga cu adevărat lui Dumnezeu şi El te va auzi îndată şi-ţi va spune: Aici sunt!“ (Isaia 18, 15-18).

În final, să mai subliniem un fapt important, acela de a nu cere în rugăciune ca Dumnezeu să facă voile noastre, căci aceasta nu concordă întru totul cu voia Sa dumnezeiască, ci să ne rugăm cum am fost învăţaţi în rugăciunea domnească, „Tatăl nostru“: „Facă-se voia Ta“ Doamne, în mine şi în tot ce săvârşesc.

Aşa rugându-ne, suntem pe calea cea bună a mântuirii sufletelor noastre, pe calea creşterii în virtute, exemple bune de urmat şi pentru alţii. Suntem atunci zeloşi misionari ai rugăciunii în duh şi adevăr.

Preot Ioan NĂFTĂNĂILĂ

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!