Iubirea nu-ncetează, o inimă când moare,
vin alte şi-alte inimi s-o crească mai înalt;
tot astfel, când un suflet şi-ncheie-a sa lucrare,
Hristos aceeaşi slujbă o trece celuilalt.
Lumina nu sfârşeşte când soarele apune,
ci trece mai departe de ape şi de munţi;
tot astfel nu sfârşeşte divina-nţelepciune,
Hristos, când cade-o frunte, o trece altei frunţi.
Nici calea nu sfârşeşte când urmele-ncetează,
vin alte urme-n urmă, s-o calce mai frumos;
tot astfel, când o viaţă sfârşeşte dintr-o dată,
Hristos ridică alta, cu rod mai luminos.
Cântarea nu-ncetează când cântăreţul cade,
ea trece-n altă harfă, mai strălucită chiar;
când un erou sfârşeşte luptând pe baricade,
Hristos ridică-n locu-i alt tânăr voluntar.
…Trudeşte deci ’nainte şi luptă-te, şi cântă,
tu, slujitor şi preot, şi-ostaş al lui Hristos;
eroică şi ’naltă va fi izbânda sfântă
a luptei pentru care tu mori victorios.
Eternele poeme / Traian Dorz. Ed. A 2-a. – Sibiu: Oastea Domnului, 2009
