S-au dus, pierind, milenii – şi altele-or să vină,
Tu ai rămas Acelaşi… şi-aşa vei fi oricând,
cântară-Ţi veci de aur din harfe de lumină,
– ci alţi veci au să vină, cântarea-Ţi reluând.
Te-au preamărit profeţii vizionari prin ere,
Te-au admirat artiştii, creând desăvârşiri,
Te-au adorat eroii, trecând spre Înviere,
– ci Tu rămâi Neapusul eternelor iubiri.
Cândva, prin Veşnicie, s-a ridicat din Vină
un fir de praf pe-o clipă, voind să-Ţi stea vrăjmaş,
dar Neputinţa-l duse Uitării – şi, senină,
Nemărginirea-Ţi curge pe-al ei etern făgaş.
Ca valurile mării se nasc şi pier popoare,
cresc noi puteri în locul acelor ce-au pierit,
– ci toate-s, pentru Tine, nici cât un praf în soare,
mânate în Nimicul cu chip acoperit.
Prin toată existenţa ne-ai arătat iubirea,
în mii şi mii de feluri vădind acelaşi har,
– ci n-am putut să-i credem atât nemărginirea
ca-n Clipa-cea-eternă a Jertfei, pe Calvar.
Iubiri tot mai înalte prin veci tot mai lumină,
de după Veşnicie şi după Infinit,
în valuri nesfârşite vor trece şi-or să vină,
– ci Tu vei fi de-a pururi mai nou şi nou numit.
Veni-vor alte graiuri, veni-vor alte ere,
veni-vor alte forme de tot mai preafrumos,
cânta-Ţi-vor Noul Nume Etern din sfere-n sfere
– ci pentru clipa noastră
rămâi: Iisus Hristos.
TRAIAN DORZ din ”Cântări Nemuritoare”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
