OMILIA A XV-A – Despre credinta
II
Acolo este Tatal, si Fiul, si Sfantul Duh, firea necreata, vrednicia de stapan, bunatatea fireasca.Tatal, principiul tuturora, cauza existentei existentelor, radacina a tot ce este viu. Din El a iesit Izvorul vietii, intelepciunea, puterea, chipul intru totul asemenea nevazutului Dumnezeu, Fiul nascut din Tatal, Cuvantul cel viu, Care este Dumnezeu si este la Dumnezeu, si nu adus la existenta; existand mai inainte de toti vecii, si nu dobandit in urma; Fiu, nu posesiune;Facator, nu faptura. Ziditor, nu zidire; este tot ceea ce este Tatal. Am spus: Fiu si Tata. Pastreaza-mi aceste insusiri! Ramanand deci Fiu prin modul existentei, este totusi tot ce este Tatal, potrivit cuvintelor Domnului, Care spune: «Toate cate are Tatal ale Mele sunt». Un portret, intr-adevar, trebuie sa aiba toate cate se gasesc in originalul sau. «Am vazut, spune evanghelistul, slava Lui, slava ca a Unuia Nascut din Tatal», adica minunile facute de El nu I-au fost date prin dar si prin har, ci Fiul are vrednicia dumnezeirii parintesti pe temeiul comuniunii de fire. A primi este caracteristic celui creat; a avea prin fire este propriu Celui nascut. Ca Fiu are, in chip firesc, cele pe care le are Tatal; ca Unic-Nascut, le are pe toate adunate in El insusi, fara sa le imparta cu altul. Din aceasta numire de Fiu am fost invatati ca El participa la firea Tatalui. N-a fost creat la porunca Tatalui, ci straluceste nedespartit din fiinta Tatalui, unit din vesnicie cu Tatal, egal in bunatate, egal in putere, partas slavei. Ce este El altceva decat pecete si chip, care arata in El insusi in intregime pe Tatal?
Iar toate textele care-ti vorbesc de firea Lui trupeasca, cu care a lucrat mantuirea oamenilor, pe care ne-a aratat-o prin venirea Lui in trup, in care El spune ca a fost trimis, ca nu poate sa faca de la El nimic, ca a primit porunca, si altele asemenea, sa nu-ti dea pricini sa micsorezi dumnezeirea Unuia Nascut. Pogoramantul Fiului la slabiciunea firii tale omenesti nu-ti da dreptul sa micsorezi vrednicia Celui puternic, ci intelege firea Lui asa cum se cuvine unui Dumnezeu, iar cuvintele pline de smerenie, spuse despre El, interpreteaza-le avand in vedere intruparea Sa pentru mantuirea oamenilor. Daca as vrea sa vorbesc acum cu de-amantuntul de lucrul acesta, as putea aduce, uitand de mine insumi, o multime nesfarsita de dovezi.
va urma
Din vol. “Omilii și cuvântări” – Sf. Vasile cel Mare, Editura Institutului Biblic , 1986
