- Componenenta creationala a Tainelor
Mantuirea oamenilor nu este implinita doar prin rastignire, inviere si inaltare la cer, acestea punand doar baza ei. Dumnezeu nu S-a intrupat pentru El, ci pentru noi. Mantuirea este nu numai posibila, ci si necesara. Ea devine posibila prin unirea fiecarui om cu Hristos rastignit si inviat. Acesta este de fapt scopul crestinismului: unirea cu Hristos in vederea desavarsirii.
Biserica Ortodoxa acorda Tainelor un loc de mare importanta in iconomia mantruirii, ca mijloace prin care se infaptuieste aceasta unire a oamenilor cu Hristos.
Intelesul general al Tainei este unirea lui Dumnezeu cu creatura, ncu intreaga creatie. Aceasta unire incepe odata cu actul creatiei si a fost menita sa se desavarseasca prin miscarea creatiei spre starea in care “Dumnezeu va fi totul in toate”.
Miscarea si timpul sunt daruri inscrise in ontologia creatiei, pentru ca aceasta sa poata ajunge la unirea cu Dumnezeu.
Miscarea acesta a creatiei spre Dumnezeu este posibila si datorita ratiunilor divine pe care Dumnezeu le sadaste in creatie, in om. Totodata, toate ratiune existente in creatie formeaza o unitate simfonica, pentru ca toate isi au originea in Dumnezeu creatorul si Providentiatorul.
Datorita ratiunilor divine prezente peste tot, intreg complexul creat este o taina. In aceasta mare taina, o pozitie deosebita o are omul, care este chipul si organul principal al acestei mari taine a unirii Logosului cu intreaga creatie. Sf. Maxim Marturisitorul spune ca, tocmai pentru ca fiinta omului este unirea spiritului cu material si, prin aceasta, uneste in sine toata creatia si pe aceasta cu Dumnezeu, omul a fost creat ultimul, ca un fel de inel natural al extremitatilor intregului.
Ca inel natural care uneste extremitatile intregului in sine si apoi in Dumnezeu, omul poate actiona asupra altui om si asupra materiei, prin puterea Sf Duh.
In Taina, nu se poate trage o frontiera intre miscarea omului care lucreaza si puterea Duhului Sfant.
Prin savarsitorul Tainei, preotul, care e reprezentant al Bisericii lucreaza Duhul Sfant.
Primitorul Tainei se deschide puterii dumnezeiesti transmisa de savarsitor, prin credinta lui, in ambianta credintei Bisericii, care este campul de lucrare al Sfantului Duh. Nu materia, cuvintele rostite sau gesturile savarsite constituie Taina, ci aceasta se constituie in intalnirea, in credinta a celor doua persoane, savarsitorul si primitorul, in ambianta Bisericii plina de Duhul Sfant.
- Baza hristologica si ecleziologica a Tainelor
Daca intregul complex creat este o taina si daca, in acest complex, omul este inelul de legatura a partilor componente, in vederea realizarii unitatii, tot prin om se poate accentua lucrarea lui Dumnezeu asupra creatiei, in vederea desavarsirii acesteia.
Insa, odata cu caderea in pacat, omul nu-si mai indeplineste rolul unificator, ci induce dezbinarea intre partile componente si intre acestea si Dumnezeu. Pentru acest motiv a fost necesara intruparea, pentru ca Logosul sa porneasca la o noua, mai stransa si mai sigura unire a tuturor in Sine, folosindu-Se in acest scop tot de firea omeneasca, pentru capacitatea ei de a fi mijloc de unificare a tuturor fapturilor intre ele si intre ele si Dumnezeu. Astfel, Hristos S-a facut El Insusi om dandu-le oamenilor un centru dintre ei. Astfel, s-a realizat o noua taina, a unei uniri si mai stranse intre Creator si creatura, si anume taina lui Hristos. In acest fel, Hristos a pus in actualitate toate potentele omului de a fi inelul de legatura intre Dumnezeu si creatie.
Umanitatea asumata de Hristos a devenit modalitatea de unire si de indumnezeire a intregii creatii in Dumnezeu. Insa, indumnezeirea firii umane in Mantuitorul Hristos trebuia extinsa asupra persoanelor umane, pentru ca altfel ramanea doar un bun al Lui. Actualizarea acestei unitati a Lui cu subiectele umane ia forma Bisericii. Biserica e Taina ultima, caci e forma unitatii supreme a lui Dumnezeu cu toate cele create. Astfel, notiunile de Taina si de Biserica coincide.
Taina lui Hristos se extinde in Taina Bisericii de la Cincizecime. Aceasta extindere se savarseste prin Sfintele Taine, ca lucrari vizibile ale Bisericii, instituite de Hristos, prin care ne uneste cu Sine.
Astfel, prin Taine se mentine si creste Biserica, pentru ca ele se acorda celor care intra in Biserica si celor care sunt in Biserica. Asadar, Tainele asigura atat unitatea Bisericii in Hristos, cat si unitatea fiecarui madular in parte. Aceasta functie unificatoare a tainelor in Biserica nu poate fi despartita de unirea cu Hristos, caci nu Biserica a instituit Tainele, ci Hristos, Care, va fi cu noi pana la sfarsitul veacurilor, lucrand in Biserica si prin Biserica.
- Mantuitorul Hristos – Savarsitorul nevazut al Tainelor
Intrucat harul care se comunica prin taine este al lui Hristos si presupune o lucrare actuala a Lui, in orice Taina lucreaza Hristos Insusi. El nu numai ca a instituit Tainele, dar le-a si savarsit primul, ramanad in continuare savarsitorul lor, dar intr-o forma nevazuta. El a fost Arhiereul prin excelenta si ramane, in chip nevazut, in aceasta lucrare si calitate, prin arhiereii si preotii vazuti.
Deci, nu preotul boteaza, nu preotul iarta pacatele, etc, pentru ca puterea si lucrarea comunicate prin Taine nu sunt ale lui, ci ale lui Hristos. Cel care iarta pacate este Domnul; El institie Euharistia si o savarseste primul, poruncind apoi Apostolilor si urmasilor acestora sa o savarseasca in continuare, ca si pe celelalte taine, El ramanand mereu prezent ca jertfa si ca jertfitor.
Daca in timpul activitatii Sale pe pamant, Mantuitorul ne transmite puterea si lucrarea Sa sfintitoare prin trupul Sau, prin cuvintele Sale, prin vesmintele Sale, dupa inaltarea la cer se foloseste pentru aceasta de material cu care sta in legatura trupul nostru. Din toate formele materiei, El alege pentru Taine pe cele mai fundamentale pentru necesitatile de sustinere a trupului omenesc: painea, apa, vinul, untdelemnul.
Intrucat natura, asa cum e dupa pacat, nu poate fi mediul de lucrare a lui Hristos asupra omului, elementele materiale folosite in Taine sunt sfintite fie inainte, fie in momentul savarsirii Tainei prin Duhul Sfant.
- Preotul ca savarsitor vazut al Tainelor
Prin Inaltare, Mantuitorul nu mai poate actiona in mod vazut asupra noastra, prin trupul Sau. Astfel, intrucat pentru savarsirea Tainelor sunt necesare mijloace materiale, gesturi si cuvinte, este necesara si o persoana prin care Hristos sa lucreze in mod nevazut asupra celor care vor sa se unesca cu El.
Persoana vazuta care savarseste Tainele este necesara si pentru ca gesturile si cuvintele nu doar exprima, ci si implinesc ceea ce se exprima prin ele. Acesatea nu sunt ale preotului, ci ale Bisericii, iar prin ele lucreaza Hristos Insusi.
Asadar, preotul are o dubla imputernicire: a lui Hristos si a Bisericii.
Pentru acest motiv, validitatea Tainelor nu depinde de vrednicia savarsitorului. Cand aceasta lipseste, ea este suplinita de vrednicia unor credinciosi, ca vrednicie a Bisericii.
Deci, validitatea Tainelor este obiectiva sau reala, dar efectul lor poate fi impiedicat atunci cand cel care le primeste o face cu nevrednicie.
- Elementele constitutive ale Tainelor
Elementele constitutive ale Tainelor sunt: mijloacele materiale, actul preotului insotit de declaratia constatatoare a lucrarii lui Hristos si marturisirea de credinta a primitorului, precum si angajarea acestuia de a trai in conformitate cu harul primit.
- Numarul Tainelor
Numarul Tainelor nu este precizat in mod explicit in Sf Scriptura , desi aceasta ne ofera suficiente dovezi despre fiecare Taina.
In primele veacuri crestine, notiunea de “Taina” era folosita in sensul ei general, de lucrare sfanta si sfintitoare, iar pentru acest motiv tainele erau prezentate impreuna cu ierurgiile, insa fara a fi confundate.
Cand numarul Tainelor a inceput sa fie contestat de erezii, Biserica s-a vazut nevoita sa-l precizeze.
Astfel, in Apus, cele 7 Taine sunt amintite de Petru Lombardul si Hugo de Saint Victor in sec XII.
In 1210, numarul de 7 este precizat intr-un formular de marturisire de credinta a valdenzilor care se intorceau la Biserica.
In Rasarit, in aceeasi perioada, un monah pe nume Iob aminteste cele 7 Taine, dar inlocuieste pocainta cu randuiala tunderii in monahism.
Numarul de 7 este consemnat si in Marturisirea de credinta prezentata Sinodului de la Lyon de imparatul Mihail Paleologul (1274).
De aici inainte, numarul de 7 al Tainelor apare tot mai des in operele teologice si in hotararile bisericesti.
In Apus, numarul Tainelor se stabileste in Sinodul de la Trident (1545-1563) impotriva protestantilor, iar in Rasarit, intr-un sinod din Constantinopol (1638), impotriva Marturisirii lui Chiril Lukaris, si in Sinodul de la Iasi (1642), cu ocazia aprobarii Marturisirii Ortodoxe a lui Petru Movila.
Cea mai convingatoare dovada ca numarul de 7 al Tainelor exista chiar de la inceputurile Bisericii o constituie faptul ca acelasi numar este atestat in marturisirile de credinta ale coptilor, iacobitilor si armenilor, despartiti de Biserica in sec. V-VII.
Parintele Staniloae imparte Tainele astfel:
– Botezul, Mirungerea si Euharistia asigura celui care le primeste unirea cu Hristos si integrarea in Biserica;
– Pocainta si Maslul sunt destinate celor imbolnaviti sufleteste si trupeste;
– Cununia este pentru cei care se casatoresc;
– Hirotonia este legata de misiunea savarsirii Tainelor, de propovaduirea Evangheliei si de pastorirea sau conducerea unei comunitati bisericesti.
ECLESIOLOGIA ORTODOXA
Pr. prof. emerit dr. Ștefan Buchiu