„Şi, când îi va fi foame, se va mânia şi va huli pe Împăratul şi Dumnezeul lui, apoi fie că va ridica ochii în sus, fie că se va uita spre pământ, iată, nu va fi decât necaz, negură, nevoie neagră şi se va vedea izgonit în întuneric beznă“ (Isaia 8, 21-22).
Sudalma de necaz! Iată, ne-o arată Biblia! În semnul că diavolul lucrează de când e lumea. Căci de la diavolul este şi sudalma de necaz. Din şcoala lui. Când se mânie, omul Îl suduie pe Dumnezeu. Aşa îl învaţă diavolul. Iar omul ascultă. Ce nebunie! Ce grozăvie!
Suduie omul când ajunge la atare necaz. Adică tocmai atunci când ar trebuie să ceară ajutorul lui Dumnezeu.
„Cheamă-Mă pe Mine în ziua necazului tău şi te voi asculta“, zice Domnul (Ps. 91, 15 şi 86, 7).
Ba chiamă-mă pe mine – zice diavolul… Că eu te pot ajuta mai bine.
Şi suduitorul – nebunul – îl cheamă pe diavolul. Şi crede că, cu asta, se „ajută“ la necaz.
Suduitorul spune că prin sudalmă „îşi descarcă necazul“. Adică „se descarcă“, încărcându-şi sufletul cu un groaznic păcat. Ce nebunie!… Ce orbie!… Sudalma de necaz este şi ea o dovadă despre cum i-a orbit Satan pe creştinii de azi.
Sudalma de necaz! Ce ruşine pe creştinătatea noastră!
Când am fost la Ierusalim, ajungând în portul Iaffa, vaporul s-a oprit departe de ţărm. Acolo marea e stâncoasă şi vapoarele nu se pot apropia. Am coborât în bărci şi am plecat cu bărcile spre port. Era furtună cu valuri. Barcagiii erau nişte arabi şi, în lupta cu valurile, îi auzeam că strigă ceva. Desigur, înjură – ne-am zis noi. Înjură de necaz pentru furia apelor…
Dar călăuzul nostru ne-a lămurit îndată că barcagiii nu înjură, ci cheamă în ajutor numele profetului.
Iată, mi-am zis eu, ăştia sunt nişte păgâni şi totuşi cheamă numele dumnezeului lor la vreme de necaz. Dar creştinii noştri îl cheamă pe diavolul.
Suduie creştinul nostru… ca să meargă lucrul mai bine. Chiar zilele trecute am văzut un car încărcat ce se împlântase într-o margine de drum. Se strânseseră mulţime de oameni să-l scoată. Şi cu toţii făceau „slujbă“ diavolului, opintindu-se cu strigăte de înjurături grozave. Din ce carul nu ceda, oamenii suduiau mai aprins, ca şi când sudalma ar ajuta scoaterea carului. Ce nebunie!
Îşi închipuie omul că la necaz se poate ajuta cu… sudalma. Dar pe urma acestui „ajutor“ nu vine decât ceea ce spune Biblia: necaz, negură şi nevoie neagră. Şi, pe deasupra, pedeapsa lui Dumnezeu.
Sudalma de necaz! Iată una din nebuniile creştinătăţii de azi!
Preot Iosif Trifa, din ”Sudalma”
– Ediţia a IV-a, Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 2001
