O, creşte-mi, Rugăciune, aripi de sfânt mister, să zbor peste genune spre cel din urmă cer! Străluminate trepte urcând mereu, urcând, la capăt.

Sunt în lume legi şi taine nepătruns de înţelepte, pân’ la care Cunoştinţa n-are-aripi, nici paşi, nici trepte, pân’ la care nici urechea.

Suflete fără credinţă, roabe duhului ateu, cine-o să vă mântuiască dacă n-aveţi Dumnezeu? Când priviţi spre munţi ori ape, ori spre cer un.

Cu fiecare noapte murim câte puţin, cu noaptea cea din urmă ajungem morţi deplin. Ca-ntr-un sicriu ne-ntindem în orice aşternut, grăbind spre cel.

O, iată, vin grăbiţii Venirii vestitori, n-ajung să plece unii – şi-s alţii următori! Tu nu-nţelegi, tu nu te-ndrepţi, tu nu te temi,.

Slavă veşnică-Ţi închin, Nume şi-Adevăr Divin, pentru tot ce-mi dai din plin, spre Lumina Ta să vin! Ochii mei i-au curăţat nopţile de.

Iubire ce mi-ai depărtat de peste zare teama, tu m-ai crescut şi m-ai purtat mai dulce decât mama! Iubire ce mi-ai curăţit de.

Numai o iubire este cu-acest nume preacurat: e Iisus, e Iisus, e Iisus, e Iisus, celelalte toate-s numai amăgire şi păcat, amăgire şi.

O, milostiv Samaritean, nu Tu-ai fost gol, nici Tu, sărman, ca noi c-un dar să-Ţi fi-ajutat, ci noi am fost, şi Tu ne-ai.

Iubire, nici nu ştiu să spun ce bună-ai fost cu mine, căci harul tău, cu cât l-adun, mereu mai mare-mi vine. Îmi ceri.