Învaţă-ne, Lumină, al mergerilor fel, peste-orice timp să trecem cum Tu treci peste el. Să trecem prin cuvinte ca sfântul înţeles al razelor.

Slavă veşnică-nvierii Tale, Dumnezeu Slăvit, locul morţii şi-al durerii, înviind l-ai nimicit – Slavă veşnică-nvierii Tale, Dumnezeu Slăvit! Din vecie-n veşnicie fii slăvit,.

În faţa Crucii mi se moaie întreagă neliniştea mea, ca lumânarea ce se-ndoaie sub flacăra-i cu mult prea grea. Şi mi se uşurează.

Ce slab e glasul meu, Iisuse, cât vreau să spun, şi tot nu pot – cuvântul meu e doar o rază, iar Harul.

Sfânt Izvor însângerat, de sub Cuie picurat, Tu-mi faci sufletul curat, Cerului răscumpărat. Lângă harul Tău divin vin cu gândul şi suspin, inima.

Nu vă uscaţi, curate lacrimi ale-alipirii de Hristos, oricât v-ar fi de aspru vântul şi gerul cât de nemilos! Nu vă uscaţi, curate.

Când mii de fraţi ai tăi îndură atâtea suferinţi acum, cum vrei tu oare fără cruce să mergi pe-al mântuirii drum? Când mii.

Preasfântă Maică, te privesc cu Fiul tău Dumnezeiesc şi fericit mă minunez cum Îl iubeşti, cum Îl veghezi, cum te apleci spre Fiul.

Doamne, cum să-Ţi cer iertare c-am făcut cum nu mi-ai spus: unora le-am dat de toate, altora nimic n-am dus. Lângă unii-am stat.