A învãța este un har și o mare datorie a oricãrui om de orice vârstã ar fi. Omul este dator sã învețe toatã viața lui. Dar vârsta tinereții este acea parte din viața omului în care el trebuie, pregãtindu-se pentru viitorul sãu, sã învețe tot mai mult, spre a-și înzestra sufletul cu temeinice cunoștințe de care va avea nevoie atât pentru el cât și pentru alții. Mult învațã omul și multe îi sunt de folos pentru viața aceasta. Dar dintre toate acestea douã lucruri îi sunt de cel mai mare folos nu numai pentru viața aceasta, ci mai ales pentru cea veșnicã. Acestea douã sunt: Meditația și Rugãciunea. Despre Meditație am mai vorbit.
Acum am vrea sã vorbim ceva despre Rugãciune.
Priviți în jur și veți vedea cum atâta lume zace în cel rãu, mai vinovatã și mai nefericitã ca oricând. Trei mari prãpãstii înghit sufletele oamenilor nefericindu-le atât viața aceasta cît și cealaltã. Destrãbãlãrile, necredința și falsele credințe. Adicã pãcatele trupești, pãcatele sufletești și pãcatele duhovnicești. Secerișul este mai aproape ca oricând (Matei 24,33; Rom.13,12; Filip.4,5; Evrei 10,25; Iacov 5,8; 1 Petru 4,7; 2 Petru 3,9-11; 1 Ioan 2,18). (Rugãm sã citiți aceste locuri biblice chiar acum, la rând).
În marea luptã pentru mântuirea sufletelor, pentru stãvilirea rãului, pentru grãbirea venirii Împãrãției lui Dumnezeu, adicã a zilei cînd tot pãmântul va fi plin de cunoștința și ascultarea Lui, – de nimic nu avem mai mare nevoie ca de rugãciune.
Cum vom putea noi primi înțelepciunea care vine de Sus și care este curatã, pașnicã, blândã, ușor de înduplecat, plinã de îndurare și de roduri bune, fãrã pãrtinire și nefãțarnicã(Iacov 3,17) – dacã nu o cerem lui Dumnezeu care dã tuturor cu mânã largã și fãrã mustrare, prin rugãciunea stãruitoare! – și dacã nu ne-o îmbogãțim prin meditație! De unde vom avea noi roadele Duhului Sfînt (Gal.5,22), dacã nu cerem prin rugãciune cu credințã lui Dumnezeu pe Duhul Sfânt, prin care sã avem puterea și harul sã le aducem? (Luca 11,13).
Cum vom putea noi ajuta la izbãvirea altora dacã noi înșine sîntem încã robi neputințelor și patimilor slabe?
Cum vom putea da oamenilor cele ce le așteaptã de la noi și cele ce ni se cer, dacã noi înșine nu cerem cu credințã de la Dumnezeu prin rugãciune sã ne dea ca sã le dãm? De unde vom avea luminã în învãțãturã, putere în cuvânt, sfințenie în trãire, cãldurã în fapte – dacã nu le cerem lui Hristos printr-o necurmatã pãrtãșie de rugãciune spre a le da acelora care înseteazã și flãmânzesc dupã neprihãnire în Hristos?
Abel a fost un om al rugãciunii (Facere 4,4).
Avraam a fost un om al rugãciunii (Facere 18,22-32).
Moise a fost un om al rugãciunii (Exod 17,18).
Ilie a fost un om al rugãciunii (1 Regi 17,13; Iacov 5,17).
David a fost un om al rugãciunii (Psalm 3,4; 140,6).
Toți marii oameni ai lui Dumnezeu care au fãcut vreo mare lucrare din cele mai vechi timpuri au fost oameni ai rugãciunii. Tot ce au putut face frumos, adevãrat și bun, a fost rodul rugăciunii. Dar ce vom mai zice de și mai marii oameni ai rugãciunii din Noul Testament? Cã nu ne-ar ajunge câtã bogãție de cuvinte am avea ca sã arãtãm tot binele pe care Hristos și Evanghelia Sa, l-a fãcut omenirii prin strãluciții Lui apostoli și mãrturisitori! Cei trei mari pãrinți care ne sunt mai apropiați de inima noastrã și despre care am mai vorbit înainte, ne pot fi niște pilde vrednice de urmat nu numai în meditație ci și în rugãciune. Și încã în multe alte privințe pe care le descoperim mereu, urmându-L pe Hristos… Hristos Însuși ne-a rãmas Cel mai Strãlucit Model. Azi e rândul nostru scumpii noștri tineri credincioși.
Lumea are atât de mare nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu, iar noi avem atâta nevoie de rugãciune spre a-l putea primi și spre a-l putea da! Fãrã rugãciune noi suntem lipsiți de orice putere și de orice viațã.
Stânca este Hristos. Din El se revarsã puterea și cãldura care nasc și întrețin viața în sufletele oamenilor, din Biserica Domnului și din adunãrile frãțești. Apele vii care se revarsã din El vin spre ogoarele vieții noastre prin albia rugãciunii. Dumnezeu ne vorbește nouã prin Cuvântul Sãu meditând. Noi Îi vorbim Lui rugîndu-ne. Acest circuit închis duce vasele rugãciunii noastre pline spre El și ne aduce înapoi binecuvîntãrile și harul Lui, în aceeași mãsurã. Cu cât sînt mai pline, mai curate și mai sfinte aceste rugãciuni mergând de la noi spre Hristos, cu atâta sînt mai pline venind de la El spre noi. Dacã rugãciunile noastre merg goale, sã nu ne mirãm cã nu ne aduc nimic înapoi. Atunci vorbim oamenilor și nu le spunem nimic…
Dacã vin și ne cer și n-avem sã le dãm nimic… Dacã vasul cunoștinței este gol, dacã vasul dragostei este gol, dacã vasele mãrturisirii noastre sunt goale iar cei cãrora noi le suntem datori vor pieri în pãcatele lor – sângele lor va fi cerut din mâna noastrã (Ezechiel 33, 6). Noi suntem vinovați.
Fãrã rugãciunea noastrã cuvântul va fi lipsit de putere
(Efes. 6,18; Col.4,3; 2 Tes.3,1).
Propovãduitorii vor fi lipsiți de har. Ascultãtorii lipsiți de pocãințã. Adunãrile lipsite de viațã. Evanghelia lipsitã de slavã. Lumea lipsitã de Hristos. Iar noi cum sã nu fim atunci lipsiți de mântuire?
Rugãciunea este Taina puterii în pãtrunderea Adevãrului. Taina biruințelor în luptele Credinței. Taina rodirii Duhului în frați. Taina trãirilor în Dumnezeu. Taina izbânzii în lucrul lui Hristos. Taina pãrtãșiei între oameni.
Vrei sã le cucerești toate acestea? Devin-o un om al rugãciunii adânci. Închide-te tot mai des în cãmãruța ta și deschide-ți tot mai des toatã inima în fața lui Dumnezeu. Iartã tuturor oamenilor toate pãcatele lor din adâncul inimii tale (Marcu 11,25), apoi roagã-te.
Roagã-te cu drag. Roagã-te cu foc. Roagã-te cu lacrimi. Roagã-te cu putere. Roagã-te cu credințã. Roagã-te din tot sufletul tãu și cu toatã ființa ta. Roagã-te pentru toți… de la cei mai apropiați pânã la cei mai departe. De la cei mai iubiți pânã la cei mai vrãjmași pentru fiecare pe nume. Poți sã te uiți pe tine, dar sã nu-i uiți pe alții. Poți sã uiți de trebuințele tale, dar de ale altora sã nu uiți niciodatã.
Dacã nu vei deveni un om al rugãciunii, nici Cuvîntul lui Dumnezeu nu-ți va spune prea mare lucru. Nici fraților nu vei fi de prea mare folos. Dar vei fi prea mult pleavã, iar vântul încercãrii te poate ușor arunca în focul pãcatelor și sã arzi pe veci.
O, Dumnezeul nostru Cel Adevãrat și Slãvit, care ne vorbești prin Meditație și ne asculți prin Rugãciune, Te rugãm fã ca aceste douã puteri sã lucreze adînc în viața noastrã o dulce și fericitã pãrtãșie între noi și Tine. Aprinde sufletele noastre prin amândouã, ca sã putem aprinde și noi pe toți semenii noștri pentru Tine… Fã Doamne pe toți lucrãtorii și lucrãtoarele Tale suflete de jertfã și de rugãciune, încât rugãciunile lor fierbinți fãcute cu credințã sã ducã la mântuire pe cei bolnavi și sã ducã la iertare pe cei pãcãtoși. Spre cea mai mare slavã a Numelui Tãu Sfânt. Amin.
Traian Dorz
din volumul “Cărarea tinereţii curate”,
editura “Oastea Domnului” – Sibiu, 1993
