Când faceam cu mâna Semnul
Cel de jertfa Ta sfințit,
O, de câte ori Iisuse,
Te-am mințit!
Când pe pragul Casei Tale
Cu smerenie-am păşit
O, de câte ori Iisuse
Te-am mințit!
Când a mele buze negre,
Al Tău nume l-a rostit
O, de câte ori Iisuse
Te -am mințit!
Te-am mințit atunci Iisuse
Cruce când făceam smerit
lar cu mâna celalaltă
am lovit!
Te-am mințit atunci Iisuse
Spre altar când am păşit,
Ți-am dus dar – şi rău la altul
I-am dorit.
Te-am mințit atunci Iisuse
Mila Ta când am cerşit,
Căci pe altul fără milă,
L-am lovit.
O, de câte ori în viață,
Când voiam să par smerit,
Uite aşa de ochii lumii,
Te-am mințit!
…Dar odată, când în față
Fără voie – Te-am privit,
Am văzut că știi Iisuse
C- am mințit…
Astăzi râul cald de lacrimi
Care-l vărs necontenit
Nu ştiu de-o spăla vreodată
Ce-am mințit…
TRAIAN DORZ
din „Isus Biruitorul” Anul II, nr. 51, 13dec. 1936
* * *
«Te-am minţit, Iisuse»…
Părintele Muntmarg de la Scorţeni, Bacău, luase iniţiativa unei încercări de aplanare a frământărilor de la Oaste. În vederea acestui scop dorit de toţi, l‑am aşteptat cu drag la Sibiu. Dar nu mult timp după sosire, ceva ne spunea, Duhul ne spunea că părintele a venit cu ceva gând ascuns în inimă. Iar când ne‑a vestit că ne-a adus o cântare nouă şi ne-a cântat poezia fr. Dorz: «Te-am minţit, Iisuse», pe mine m-a fulgerat îndată la inimă ceva care îmi spunea că această cântare are legătură cu misiunea celui care o cântase. Şi nu m-am înşelat. Părintele Muntmarg L-a minţit pe Domnul şi ne-a minţit pe noi, fiindcă:
- Toate semnele arată şi mărturisesc că păr. Muntmarg venise la Sibiu anume pregătit să facă ceea ce a făcut.
- La masa mitropoliei şi-a vândut curajul ce-l avea în articole pentru un blid de linte şi pentru frica şi teama caterisirii.
- Cu toate că sus, la masă, ne vânduse, n-a avut curajul să spună acest lucru nici Părintelui Iosif, nici fraţilor. N-a raportat nimic fraţilor despre ce a putut rezolva sus la mitropolie. Şi n-a avut curajul nici să ne spună de ce ne-a trădat.
- Iar culmea a făcut-o la despărţire, cum scriem mai pe larg în altă parte. Ne-a părăsit în plinul adunării, spunând în auzul tuturor că trebuie să plece la gară, să nu întârzie trenul. Şi a plâns la plecare şi ne-a îmbrăţişat. Dar, când colo, aflat-am că totul fusese neadevăr. În loc de gară, păr. plecase direct la «L. Satelor», unde a stat patru ceasuri, făcând comunicatul ce s-a publicat în «L. Satelor», prin care spune că se leapădă de Păr. Iosif şi de ceilalţi «răzvrătiţi». Venise la Sibiu cu cântarea «Te-am minţit, Iisuse» (trădase cauza Domnului) şi tot cu această cântare s-a întors acasă.
De încheiere, vom spune numai atât: în lucruri de credinţă nu se poate forţa conştiinţa nimănui. Părintelui Muntmarg îi stătea în voie să ne părăsească oricând. Dar aceasta trebuia să o facă în chip sincer, deschis şi cinstit. Căci altcum, se duce pe gârlă prestigiul preotului. Ce valoare mai poate avea, spre pildă, scrisul preotului Muntmarg după sfatul din 12 sept. 1937?”
Istoria unei jertfe / Traian Dorz – Sibiu: Oastea Domnului, 2012, vol. II
