Eu n-am să mor din lume, mă voi preface-o harfă,
cântând şi mai cu drag eroicul din jertfă, sublimul din iubire!
Voi trăi în orice cântec, casă-mi va fi orice zare,
căci prin toate trece veşnic harfa mea nemuritoare.
(Traian Dorz)
Acum o sută nouă ani când scumpa noastră Românie – Grădina Maicii Domnului – era atât de nefericită şi zguduită de începerea Primului Război Mondial, Domnul Dumnezeu trimite pe pământ spre naştere pe fratele Traian Dorz, un suflet valoros, asemenea unui smarald de mare preţ. Pus deoparte încă mai înainte de a se naşte – „Înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut şi înainte de a ieşi din pântece te-am sfinţit…” (Ieremia 1, 5) –, Psalmistul Oastei Domnului îşi are zidită temelia vieţii pe greutăţile muceniciei. Aşa cum din durerea unei scoici rănită de un firicel de nisip se formează o perlă de mare preţ, şi durerea mamei Maria – rămasă singură fără soţul Constantin care era dus pe frontul austro-ungar, dar credincioasă – este vindecată, căci Domnul îi trimite un copil cum n-a mai fost altul: frumos şi cu un mare har. Domnul a ştiut că viaţa fratelui Traian se va asemăna mult cu viaţa Lui pământească, plină de dureri şi suferinţe, rânduind să se nască tot în 25 Decembrie 1914, din mama Maria, asemenea numelui Sfintei Fecioare, precum zice mai târziu poetul: Când m-am născut cu trupul acesta printre voi, era şi frig, şi noapte, şi iarnă, şi război.
Cu paşi înceţi şi plini de jertfă, urcă Golgota vieţii lui fără a cârti, primind rănile lovirilor păgâne ce vor să îl despartă de Preaiubitul lui, Iisus. Durerea crâncenă sapă în sufletul Emanuel PAVEL 107 lui şi atunci când descoperă durerea închisorii, a bătăilor şi a schingiuirilor. Lepădarea însă va rămâne necunoscută de sufletul acestui Psalmist ce rămâne lipit de Golgota Mântuitoare, la picioarele Celui care îl întăreşte prin jertfa Sa.
La Dumnezeu nimic nu este întâmplător şi credem că nici în viaţa fratelui Traian, încă de la naştere şi până la mormânt, cum spunea adesea în scrierile şi poeziile nemuritoare, nimic nu a fost întâmplător. Prins cu cătuşe pământeşti, înfometat, bătut şi chinuit, din inima omului lui Dumnezeu ies izvoare de lacrimi ziditoare, versuri ce trezesc conştiinţa adormită, ies imnuri de slavă din glasul zdrobit de cea mai cruntă durere. Scrie cu peniţa harului divin şi leagă prin sunetul durerii cântările şi poeziile Oastei Domnului, care au rămas izvoare vii de gânduri ziditoare. Glasul lui făcându-se clopot de lumină chiar şi pentru noi cei care nu l-am cunoscut personal, ci numai prin scrierile lui. Ce tainice sunt toate lucrările lui Dumnezeu! El a trimis mai înainte la Certege pe neasemuitul nostru Părinte Iosif Trifa – profetul vremurilor noastre, iar mai târziu pe vrednicii fii duhovniceşti: fratele Ioan Marini – la Săsciori şi fratele Traian Dorz – la Livada Beiuşului. Fratele Traian Dorz, călit fiind în şcoala încercărilor, alături de dragul Părinte Iosif şi de fratele Ioan Marini, a dus greul Lucrării Oastei Domnului zeci de ani buni.
În toată Biserica noastră Domnul Şi-a avut oamenii Lui plini de puritate şi spirit de jertfă. Dar ca fratele Traian au fost puţini oameni trimişi la intervale mari de timp, când era mai necesar pentru mântuirea neamului nostru creştin. Şi ei au fost tineri, dar tinereţea lor şi toată viaţa au pus-o în slujba Domnului şi din statornicia şi jertfa lor avem noi acum nepreţuită hrană duhovnicească, cântări care ne înalţă sufletul spre cerul mult dorit. Datorită trăirii curate a Înaintaşilor, între care fratele Traian atât de iubit de mulţi, căci a suferit mult şi îndelungat, avem acum noi libertate de care nu ştim să ne folosim. Chiar şi-n societate fratele Traian a fost şi este apreciat de cei care au simţ duhovnicesc autentic. Prin anii 1980, îmi povestea o persoană dragă din familia mea, că avea o colegă de altă confesiune care i-a cerut cartea Cântări Nemuritoare de fratele Traian Dorz să recite din ea în adunarea unde mergea. A ţinut cartea la ea un timp acea credincioasă şi a tot amânat s-o mai dea, mărturisind apoi cu lacrimi că, atunci când ea declamă poeziile fratelui Traian Dorz în adunarea lor, sufletele sunt sensibilizate întrebând de autorul acelor versuri minunate. Tot prin anii aceia am aflat din familie despre un frate care a fost în pelerinaj la Ierusalim şi spunea cu bucurie că a ascultat plângând pe malul Mării Moarte un grup de străini cântând cântările fratelui Traian în altă limbă. Iată dorinţa fratelui Traian împlinită când a scris, inspirat de sus, Zburaţi cântări. Mărturisea că aşa s-a gândit atunci prin acele versuri ca aceste cântări scrise în lanţuri să zboare în depărtări, spre-a lumiintregi popoare, vestind, prin mesajul lor, Evanghelia lui Iisus, îngenunchind pentru Hristos întreaga omenire. O altă colegă tot a acelei persoane dragi din familia mea, văzând cartea Cântări Nemuritoare, i-a cerut să i-o împrumute. Doamna respectivă era credincioasă, căci trecuse printr-o operaţie grea, dar soţul era într-o anumită funcţie în stat şi ea citea pe ascuns din carte şi plângea. Într-o zi, soţul ei a descoperit cartea la ea şi a întrebat-o ce caută la ei o asemenea carte ştiind funcţia lui, căci atunci aşa ceva era interzis. A ameninţat-o că îi aruncă sau arde cartea dacă nu o dă înapoi de la cine a luat-o. Doamna i-a spus, senină, cu putere de la Dumnezeu: „Nicu dragă, dacă atâta credinţă ai tu, fă aşa ceva!” Dar ea nu a dat cartea imediat şi, într-o zi, prin uşa dormitorului întredeschisă, a observat cum soţul ei citea din carte şi ofta. A doua zi i-a spus soţiei că ar vrea să aibă şi ei acea carte splendidă, care l-a emoţionat, dar să nu ştie nimeni. Doamna a cerut atunci să cumpere două cărţi, una şi pentru fiica ei care era în liceu. Dar versurile fratelui Traian, tipărite, se găseau mai greu atunci.
O altă soră, acum vreo 8 ani, a dat cadou unei doamne cu care se întâlnise la Staţiune, unde era la tratament, volumele Istoria unei jertfe scrisă de fratele Traian Dorz. Şi doamna aceea, profund impresionată, le-a strâns la piept, spunând că de mult dorea să citească ceva de Traian Dorz, căci auzise de el.
Aceste întâmplări sunt aparent poveşti, dar doveditoare că opera fratelui Traian e apreciată de mulţi şi mişcătoare de 109 suflete. Căci mai sunt unii inconştienţi şi mândri în aşa zisa lor pricepere în analiza scrierilor literare, cu studii lumeşti, dar nu cu şcoala Duhului Sfânt, care împroaşcă cu noroi opera fratelui Traian Dorz, sau alţii chiar în persoana lui. Noi acestora le spunem că fratele Traian Dorz a fost un om al lui Dumnezeu, excepţional în felul lui, iar opera lui este izvor alimentat din inspiraţie divină. Dintr-un izvor tulbure nu putea curge o apă atât de cristalină şi binefăcătoare pentru orice suflet care află eternele lui creaţii în proză sau versuri.
Cât a trăit fratele Traian, şi mai ales în ultimii ani, când rândul fraţilor ce i-au fost alături scădea prin chemarea lor Acasă, s-a bucurat mult de prezenţa tinerilor în adunările Oastei Domnului. Dar dorea ca noi, tinerii, să nu fim numai prezenţi, ci şi trăitori îndeosebi, pentru a duce mai departe Lucrarea unită şi frumoasă…! Referitor la felul cum dorea să fim noi, tinerii, prezenţi în număr frumos la adunări şi ce sfaturi ne-a dat atunci, sfaturi valabile cu atât mai mult azi, am spicuit câteva citate din vorbirile fratelui Traian Dorz, scrise atunci cu mare risc de suflete preaiubite şi adunate azi de fraţii noştri din Editura Oastea Domnului în cele patru volume, intitulate de fr. Traian: Strângeţi Fărâmiturile, făcând atunci pe loc în faţa acelor suflete preaiubite poezia Strângeţi Fărâmiturile şi Prefaţa acestor mărgăritare de mare preţ duhovnicesc:
·„…Părinţii sufleteşti au experienţa vieţii. Ei au viaţa înapoia lor, au trecut prin viaţă. Şi viaţa este cel mai puternic şi mai sănătos învăţător. Tinerii au viaţa înainte. Noi prin câte primejdii a trebuit să trecem în viaţa aceasta! Neprevăzutul, primejdia, ispita, soarta, destinul, împrejurările din lume şi situaţiile prin care am trecut au fost adeseori atât de mari, încât au depăşit puterile noastre. Şi, dacă n-am fi avut puterea şi harul, şi ocrotirea lui Dumnezeu, mulţi dintre noi care vă vorbim astăzi am fi cu iarbă verde pe piept de mult. Dar, datorită harului lui Dumnezeu, noi trăim nu numai ca să vă sfătuim şi să vă fim ca nişte sfătuitori şi îndrumători duhovniceşti, ci şi nişte pilde vii despre puterea şi grija lui Dumnezeu, Care-i ocroteşte în orice împrejurare pe acei care se încred în El şi se ţin pe urmele Lui cu ascultare şi cu credincioşie, din 110 îndemnul inimii, nu numai când sunt în mulţime, ci şi când sunt în cele mai singuratice locuri şi în cele mai ascunse căi”… (T. Dorz – Strângeţi Fărâmiturile, vol. I, pg. 100, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2011).
·„…Pe fraţii şi surorile noastre tineri binecuvintează-i, Doamne! Şi Tu, Care i-ai ales şi i-ai chemat din frageda lor tinereţe, alege din mijlocul lor bărbaţi şi surori plini de Duhul Sfânt şi de credinţă, temelii şi stâlpi de bază şi de nădejde pentru neamul şi viitorul poporului nostru. Alege din mijlocul tineretului Tău scriitori, poeţi, cântăreţi, vestitori înflăcăraţi, suflete înţelepte, conducători binecuvântaţi, preoţi binecuvântaţi pentru Biserica Ta, îndrumători binecuvântaţi pentru generaţiile care vin”… (T. Dorz – Strângeţi Fărâmiturile, vol. IV, pg. 124, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2012).
·„…Noi avem copii, tineri ai noştri membri de drept în adunare, dar nu membri de fapt. Pe aceştia îi vezi de multe ori, cu tristeţe, stând pe la colţuri, râzând şi vorbind lucruri de nimic. Aceştia, deşi sunt copii ai credincioşilor, cresc dezordonat, în duhul lumii şi neascultători, şi fără respect faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Aceştia fac probleme în adunarea Domnului şi în familia celor credincioşi…” (T. Dorz – Strângeţi Fărâmiturile, vol. IV, pg. 207, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2012).
·„…Cu privire la alcool, Cuvântul Sfânt spune limpede şi hotărât. Şi Părintele Iosif ne-nvaţă în cărţile lui că nu putem bea şi paharul lui Dumnezeu, şi paharul dracilor, cum spune la I Corinteni 10, 21. Iar de la băutura îmbătătoare, sunt atâtea porunci care ne opresc, în Sfânta Scriptură, încât numai cine nu vrea să se înfrâneze, acela se desfrânează în privinţa aceasta.
Pentru un adevărat credincios nici nu se mai pune întrebarea dacă este sau dacă nu este păcat; dacă este sau dacă nu este voie să folosim orice fel de băutură alcoolică. Tot ce nu este bine este rău. Nu ne putem noi târgui cu aceste lucruri, cu aceste legi şi cu poruncile înfrânării. Cine doreşte să nu se înşele pe sine şi să nu se pomenească depărtat de Hristos, acela a rupt-o deplin cu orice pahar. Nici nu bea el, dar nici nu dă altuia să bea niciodată, şi-n nici un fel, şi-n nici-o măsură, nici un fel de alcool”... (T. Dorz – 111 Strângeţi Fărâmiturile, vol. IV, pg. 157, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2012 ).
Bibliotecile noastre, mai ales ale fraţilor ostaşi, sunt pline acum cu scrieri minunate din Sfinţii Părinţi şi din cele ale fratelui Traian şi ale celorlalţi fraţi. Dar îmi pun întrebarea, mie în primul rând, oare nu vedem lacrimile care curg din ochii limpezi ai Părintelui Iosif, ai fratelui Traian şi ai celorlalţi Înaintaşi de Dincolo, din Veşnicii, pentru trăirea atât de neglijentă şi libertină a multora dintre noi? Fratele Traian parcă ne-ar spune din nesfârşita Veşnicie: Şi eu am fost tânăr, frumos şi bogat, dar toate le-am pus în slujba Mântuitorului meu drag Iisus. Nu mi-a fost ruşine de Domnul meu şi în orice împrejurare L-am vestit pe El cu tot elanul tinereţii mele de atunci când încă nu aveam nici 15 ani.
Dragii mei fraţi tineri, sunt adeveriri că fratele Traian este lângă Mântuitorul Iisus în Raiul sfânt, unde mijloceşte pentru noi, pentru Lucrarea Oastei, pentru Dreapta Credinţă şi pentru ţara noastră. Căci aşa a mărturisit atât de minunat cu putere şi înflăcărare Ierarhul locului, P.S. Sofronie – Episcopul Oradiei şi Bihorului – la adunarea de comemorare a fratelui Traian din anul 2013…
Am aflat şi de un caz concret de o vindecare minunată de cancer a unei doamne din partea locului, care a visat un bătrân cu barbă albă ce-i spunea să meargă la mormântul fratelui Traian Dorz, că se va vindeca. Ea nu ştia de Traian Dorz, căci vrăjmaşul vrea să-l ascundă cât ar putea şi lumea nu-l cunoaşte nici acum în totalitate. A visat din nou acelaşi vis şi atunci a întrebat pe un părinte, născut din familie de fraţi, despre Traian Dorz, spunându-i ce a visat. După aceasta, aflând unde îi este mormântul, a mers cu credinţă la mormântul fratelui Traian şi s-a rugat cu lacrimi, iar Domnul, prin rugăciunile alesului Său, a vindecat-o. De atunci, acea doamnă vine în fiecare an la comemorarea fratelui Traian, în iunie, cu un buchet de flori şi cu mulţumire…
De multe ori noi, tinerii, mergem la adunări, şi-mi spun mie în primul rând acest lucru, doar pentru frumuseţea cântărilor, dar nu suntem destul de trăitori. Fratele Traian de Acolo, din Biserica Triumfătoare – când vede anumite 112 ieşiri pe afară ale noastre şi mesajele nelalocul lor pe telefoane în timpul adunărilor – se întristează. Şi, dacă ar fi posibil să se exprime verbal, ne-ar cere cutremurat să încercăm să ieşim din această stare de netrăire duhovnicească. Abia atunci adunările noastre ar fi iar în clocot, cum spun adesea fraţii ce au cunoscut adunările înflăcărate din vremea prigoanei. Cred că fratele Traian şi atunci când era tânăr, şi-n toţi anii de mai târziu, şi-a pus întrebarea: Ce-ar face Iisus în locul meu?- şi a făcut ce credea că Domnul ar face. Şi acum, de Acolo, din Pragul Veşniciei, fratele Traian ne îndeamnă cu glasul limpede şi liniştit să facem ce credem că Domnul ar face în locul nostru şi să-L slujim pe El cu toată curăţia şi puterea tinereţii, căci El va veni curând să răsplătească fiecăruia după cum a lucrat în Via Sa. Timpurile pentru cei credincioşi sunt tot aceleaşi, de înfrânare şi renunţare la lucrurile lumii, chiar dacă acum ispitele sunt mari şi crâncene. Fratele Traian ne îndeamnă – prin tot ce a scris cu lacrimi şi prin vocea blândă de dincolo de stele – nu vă lăsaţi amăgiţi de facebook, de terase, de anturajele lumeşti, căci toate acestea vă depărtează de Dumnezeu şi vor să vi-L fure din inimi pe Hristos. Şi eu am fost tânăr şi am îndurat foame şi multe lovituri şi ispite pe care voi nu le aveţi, pentru că trăiţi în libertate şi îmbelşugare. Dar, prin toate câte am trecut, de Domnul meu Iisus nu m-am dezlipit. Strângeţi-vă şi voi lângă Domnul, ne spune în atâtea scrieri fratele Traian şi prin sfinţenia vieţii lui care ne-a arătat-o ne-a rămas un model de trăire şi urmare.
Să ne ajute Domnul ca pilda trăirii autentice a fratelui Traian şi îndemnurile de la multe adunări ale fraţilor noştri de a fi vase vrednice să ne fie un imbold ca, începând din acest an, să ne punem tot mai des întrebarea: „Ce-ar face Domnul Iisus în locul meu?”. Iar trăirea noastră să fie lucrare pentru Domnul şi nu nelucrare sau lucrare pentru vrăjmaşul prin atâtea mijloace ce ni le pune la îndemână. Şi mersul nostru la adunare să fie pentru Domnul, cu toată sinceritatea nu numai pentru a întâlni o anumită persoană sau anumite persoane. A spus fratele Traian într-o adunare: De aceea, scumpii mei fraţi şi surori, Domnul ştie câtă vreme glasul acesta va mai putea răsuna să vă înştiinţeze – ţineţi minte aceste lucruri! Sunteţi tineri şi veţi avea încă de dus multe lupte şi încercări. Pe 113 calea mântuirii sunt aşezate curse, de-a lungul drumului, până la capăt. Dacă veţi umbla în curăţie lăuntrică şi în ascultare în afară, în dragoste între fraţi şi în fapte bune între ceilalţi, în armonie cu învăţătura şi statornici în credinţă, Dumnezeu vă va da, ca sfârşit al credinţei, răsplată veşnică, pentru că este scris: „Veţi dobândi ca sfârşit al credinţei voastre mântuirea sufletelor voastre!…” (Traian Dorz- Strângeţi Fărâmiturile, vol. II, pg. 305).
„Fraţii mei şi surorile mele, v-a spus aceste lucruri şi v-a scris aceste adevăruri bătrânul vostru frate Traian Dorz, în al şaptezecelea an al vieţii sale pământeşti, la începutul Postului Paştilor din anul 1984, cu ochii şi cu faţa scăldate de lacrimi, cu inima plină de dragoste şi de mâhnire, pentru dragostea şi pentru mântuirea fiecăruia dintre noi, cei care am fost chemaţi să-L urmăm pe Domnul”… (T. Dorz – Strângeţi Fărâmiturile, vol. IV, pg. 161).
Timpul a dovedit şi o v-a dovedi în continuare până la sfârşitul veacurilor că preaiubitul nostru Psalmist, fratele Traian Dorz, a fost prin tot ceea ce a scris nu numai un mânuitor al cuvintelor sfinte, ci şi un mărturisitor al lor, pentru că el a înviat în fiecare suflet care îi citeşte opera o scânteie de a voi să Îl cunoască pe Cerescul Tată. El a adus pe fiecare inimă împietrită o lacrimă din care, mai târziu, va izvorî îndreptarea acelui suflet, deoarece scrierile lui sunt pline de jertfă vie şi trăire după voia Domnului Iisus.
Să ne ajute Dumnezeu a urma pilda sfântă de vieţuire a înaintaşilor în Hristos şi a fratelui Traian Dorz pe care Domnul şi Sfânta Fecioară Maria să ne sprijine pe întreaga frăţietate a-l aniversa şi anul acesta la 109 de ani de la naştere. Amin!
Slăvit să fie Domnul!
Emanuel PAVEL
