Unde mi-aţi fost, curate mâini,
când vă puteaţi nălţa fierbinte,
de ce v-aţi odihnit atunci
când era vremea rugii sfinte?
Unde mi-aţi fost voi, ochi curaţi,
cu lacrimile calde oare,
de ce-aţi dormit când trebuia
s-aduceţi jertfa sfinţitoare?
Unde mi-ai fost tu, grai aprins,
cu-nmlădieri înduioşate,
de ce-ai tăcut când trebuia
mărturisiri nemaiuitate?
Unde mi-aţi fost, paşi hotărâţi,
cu urme-adânci şi strălucite,
când trebuia să fiţi pe munţi,
croind cărări neprihănite?
Unde mi-ai fost, iubirea mea,
cea hotărâtă şi-alipită,
de ce-ai zăcut chiar când era
cea mai de neuitat clipită?
Unde-ai fost, duh al meu smerit,
unde-ai fost, râvna mea frumoasă?
De ce-aţi tăcut, de ce-aţi dormit
când Domnul mi-a intrat în casă?
Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu
