11. În viaţa noastră pământească există o nesăturată poftă de a-l pândi pe altul.
O dorinţă aprinsă avem fiecare dintre noi de a afla tainele aproapelui nostru.
O pornire vinovată de a-l dezgoli pe semenul nostru, aflându-i păcatele lui ascunse, ca să le ştim şi să le judecăm.
O sete chinuitoare după cunoaşterea vieţii celor din jurul nostru, după aflarea scăderilor şi slăbiciunilor lor, ca apoi să-l putem dispreţui, şi cleveti, şi înjosi cât mai mult pe semenul nostru.
Ca o fiară care pândeşte altă fiară, ca să o sfâşie.
12. Totuşi ce întrebare ciudată au pus ucenicii: Cine a păcătuit, omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?
Dar cum putea el să păcătuiască înainte de a se naşte?
Sau cum putea să fie el pedepsit înainte de naştere pentru păcatele de după ea?
Iată o întrebare la care nici Domnul n-a răspuns.
Nu vom răspunde nici noi, – dar merită să gândim la ea, căci îşi are rostul ei mare, adânc şi tainic.
O, câte adevăruri încă nu le cunoaştem!
13. Nu îngăduiţi în inimile voastre bănuieli rele faţă de alţii şi cu atât mai mult nu le răspândiţi.
Căci din acestea se nasc apoi vorbele rele care aduc nimicirea numelui cinstit al multor nevinovaţi. Oare cine dintre voi este chiar fără nici un păcat?
14. Dumnezeu nu dezvăluie tainele celor ce-L iubesc pe El nimănui.
Şi nu le dezvăluie nici chiar păcatele lor. Aceasta este dragostea care acoperă totul.
15. Nu ştiţi oare chiar voi înşivă câte păcate de-ale voastre le-a acoperit Domnul? Astfel că nimeni, nici până azi, nu vi le-a aflat şi nu a ştiut nimeni că voi le aţi făcut.
O, cât bine v-a făcut El în felul acesta! Şi de la ce ruşine şi nenorocire v-a scăpat bunătatea Lui, acoperindu-vă fărădelegea!
De ce nu puteţi şi voi acoperi nimic la de-aproapele vostru?
16. Domnul vi le-a acoperit şi n-a lăsat să fie aflate şi ştiute aceste păcate ale voastre nu pentru că Domnul ar îndreptăţi păcatul şi l-ar aproba, ci pentru că n-a vrut să vă lase pe voi de ruşinea şi de batjocora lumii. O, ce adânc adevăr vrea să vă înveţe asta!
17. Ce te-ai fi făcut tu, omule, şi toată lucrarea ta dacă s-ar fi descoperit toate păcatele tale în văzul oamenilor?
Sau măcar unele dintre ele, acelea pe care le-ai avut mai ascunse!
Aşa cum a vrut diavolul să ţi le afle lumea, atunci când te-a îndemnat să le faci!
Ai mai fi tu oare astăzi credincios? N-ai fi căzut tu oare pe veci atunci în ghearele iadului?
Nu uita mila cea mare a lui Dumnezeu!
18. Domnului I-a fost milă de tine şi nu te-a părăsit.
A ales alte căi pe care să te ducă să-ţi vezi, să-ţi urăşti şi să-ţi părăseşti păcatul tău, spre a nu te părăsi, – numai pentru ca să-ţi mântuiască sufletul şi să te despartă de păcat chiar şi fără voia ta – dar nu ţi l-a descoperit!
Fă şi tu asemenea cu alţii când le afli păcatele lor.
19. Din naştere, noi toţi suntem robi ai păcatului strămoşesc, după cum este scris.
Din fire, noi toţi suntem copii ai mâniei (Ef 2, 3).
Iar ca să ajungem să vedem, trebuie să ni se deschidă fiecăruia ochii.
Iar ca să ni se deschidă ochi, trebuie ca fiecare dintre noi să ne întâlnim cu Hristos, Singurul Dumnezeu şi Mântuitor Care ne poate dărui vederea sufletului.
20. Nu există boală fără de leac.
Dumnezeu, când a îngăduit să vină pe pământ o boală, a pregătit şi leacul pentru ea.
Dar leacul trebuie căutat! Şi în aceasta stă datoria omului şi ispăşirea păcatului care i-a adus boala.
Leacul trebuie însă căutat la timp.
Şi acolo, în singurul loc unde se află, adică în Iisus Hristos.
O Doamne, ajută-ne pe toţi să-l aflăm în Tine.
Amin.
Traian Dorz, din „Avuţia Sfântului Moştenitor”
