Ni s-au stins pe rând bătrânii. Aşezaţi în cuminţenie, înveşmântaţi în înlăcrimată binecuvântare, nici nu ne-am dat prea bine seama când s-au furişat dinspre noi înspre Împărăţie. Unul câte unul, din vreme în vreme, s-au adăugat acelor fericiţi înaintaşi care şi-au sfârşit cu atâta curăţie şi vrednicie lupta. O luptă pe care au purtat-o în condiţii din cele mai vitrege, cu vrăjmaşi dintre cei mai necruţători şi cu o nestăvilită dezlănţuire a urâciunii.
Suntem la 100 de ani de Oastea Domnului. 100 de ani de lupte, de jertfe, de înfrângeri şi, mai ales, de împliniri. Un secol în care Lucrarea Oastei a înfrumuseţat şi primenit sinaxarul cu noii sfinţi ai Bisericii. Ani în care temniţele comuniste au răsunat de cântările gemute ale fraţilor, la care Hristos a adăugat durerea şi harul Său mântuitor, pentru a li Se face alinare şi izbăvire. Momente în care rugăciunea-torţă nu era doar o descătuşare a fratelui încarcerat, ci mai ales o retemeluire a lumii de mai târziu, în care urmăritorii săi să se poată bucura de rodul jertfei şi de partea sa de împlinire, pentru ca Neamul său să fie mărturie pentru cei ce or să vie.
Pe o parte din aceşti mărturisitori i-am cunoscut şi noi. Prea puţin şi prea nepricepuţi însă în preţuirea lor, aşa cum se cuvine. Alţii, foarte puţini, mai sunt încă între noi. Sunt acele borne de hotar care stau de strajă la neatârnarea Lucrării. Şi pe unii, şi pe alţii, reuşim tot mai rar, mai puţin, să îi întâlnim. Cu unii dintre ei ne-am însoţit drumurile. Cu alţii ne-am aflat în anii pe care i-am petrecut împreună. Atât de greu însă i-am cunoscut! În duhul acela autentic, desăvârşit, al felului lor de vieţuire. Deşi erau între noi, noi nu am reuşit a-i cunoaşte. Lumile noastre erau tot mai depărtate, purtările noastre tot mai străine. Abia când, obosiţi de negrija noastră, s-au aşternut cărare către Împărăţie, am început să le simţim lipsa, să ne dăm seama cât de neîngrijiţi am fost în a le desluşi limpezimile, în a le cunoaşte înţelesurile.
Suntem la răscrucea celor 100 de ani de Oaste. Lor le datorăm această biruinţă. Pentru vrednicia lor nu ni s-a luat de la noi niciunul dintre cei 100 de ani. Fiecare an, fiecare clipă din acest minunat urcuş, ne va sta mărturie înaintea lui Dumnezeu. Fiecare jertfă, fiecare lacrimă, fiecare lovitură peste obrazul brăzdat de durere al oricăruia dintre aceşti fraţi ai noştri ne va cere socoteala la vreme potrivită. Ei au plătit cu viaţa lor şi cu jertfa celor dragi lor fiecare încercare. Şi fiecare moment de bucurie, de împlinire, pe care îl trăim noi, cei de astăzi, în libertate, a fost plătit mai întâi de ei, cu ani de temniţă grea, de încătuşare.
Ceea ce m-a uimit, de fiecare dată şi invariabil, la aceşti fraţi a fost lumina aceea cu totul specială cu care îşi înveşmântau chipul. Rememorând cele mai grele încercări prin care au trecut, în miez de cumplită suferinţă, pe măsură ce amintirea era mai dureroasă, ochii lor erau mai strălucitori, mai mulţumitori. Uneori, aveai acel sentiment special că tu, cel care ai parte de aceste binecuvântate mărturisiri, nu eşti decât un martor mărunt al unei convorbiri efective între Dumnezeu şi robul Său. Că există între ei atâta preaplin de părtăşie, încât veşnicia şi-a îngăduit pentru o clipă să te privească, aidoma, prin ochii fratelui tău. Ne e dor de aceşti fraţi ai noştri. Ne e greu fără cuvântul lor puternic, hotătât, rostit printre tânguiri de rugăciune. Şi, mai ales, ne e de atâta trebuinţă mijlocirea lor pentru neputinţa noastră.
Au trecut 100 de ani. Lor li s-a mai adăugat, cu repeziciune, deja încă o jumătate de an. Vremea parcă nu mai are răbdare. Ni se sting sprijinitorii şi ni se înmulţesc prigonitorii. În catapeteasma jerfei alor noştri avem chipurile de lumină care ne păzesc cărările către Cer. Ei sunt soluţia disoluţiei vremilor noastre. Şi răspuns a tot ce ne lipseşte. E atât de uşor! Şi atât de greu, totodată! Ţine însă de alegerea noastră. Să prelungim cei 100 de ani cu împlinire, biruinţă. Sau să ne pierdem în ani disipaţi, fără predanie şi continuitate. 100 de ani ne pot fi începătură nouă. Nouă, celor care am pierdut şirul binecuvântării de a adăuga ani recunoscători şi împlinitori în rostuire.
Romeo PETRAŞCIUC
