La bilanţ de Centenar, privind în istoria Lucrării Domnului, ne dăm seama cât de mult s-a asemănat Părintele Iosif Trifa cu Profetul Neemia. Parcă au avut aceeaşi chemare fiecare, răsplătită apoi cu nimic altceva decât cu osteneală şi jertfă.
Dacă cel dintâi avea de reclădit zidurile Ierusalimului după o lungă robie şi de-a-i răscumpăra pe fraţii evrei care fuseseră vânduţi păgânilor (Neemia 5, 8), la fel putem mărturisi despre Părintele Iosif, cel care, insuflat de Duhul Sfânt, la Anul Noul din 1923, îşi asuma reclădirea sufletească a poporului român pe temelia Jertfei Mântuitorului şi de-a-i răscumpăra pe semenii săi din robia patimilor care puseseră stăpânire peste ei.
Parcurgând din Sfânta Scriptură Cartea lui Neemia şi având în mintea noastră viaţa Gornistului nostru, putem observa multe alte asemănări între cei doi, oprindu-mă la această mărturie: Dumnezeu să primească tot ce am făcut eu spre binele poporului acestuia (Neemia 5, 19). Cuvintele acestea ne arată că, la baza implicării şi slujirii, a fost multă dedicare şi osteneală, toate cu un singur gând: poporul să fie salvat. Oare Părintele Iosif nu a avut acelaşi gând? Nu a luptat el pentru acelaşi ţel? Oastea Domnului nu e o mişcare numai contra beţiilor şi înjurăturilor, ci e o Mişcare contra tuturor patimilor rele, pentru că fiecare patimă rea este un fel de beţie. Lupta noastră s-a îndreptat mai ales contra beţiei şi sudalmei, după ce, mai ales, aceste două patimi fac cele mai mari stricăciuni în viaţa trupească şi sufletească a poporului nostru (Ce este Oastea Domnului).
Privind la cei 100 de ani scurşi de când s-a pornit această luptă duhovnicească, am putea spune că poporul nostru, în majoritatea lui, parcă a rămas surd la chemarea sa. Beţia este încă o patimă grea şi o întâlnim atât de des, dar despre ce a putut face diavolul cu alcoolul găsim scris încă de la începutul Sfintei Scripturi (Fac 19, 30-35). La fel şi cu sudalma prezentă încă la tot pasul. Auzi copii vorbind atât de vulgar şi ruşinos. Dar la fel şi celelalte patimi, dintre care mai ales desfrânarea face atât de mult serviciu celui rău.
Să fi fost, în acest context, zadarnică osteneala Părintelui Iosif Trifa? Cu siguranţă, nu! Pentru că, de-a lungul celor 100 de ani, au fost şi mii de suflete pe care le-a trezit din păcat la o viaţă nouă. Numai bunul Dumnezeu ştie numărul şi recunoştinţa lor pentru că odată le-a căzut în mână opera înaintaşilor sau au ajuns să păşească într-o adunare a Oastei Domnului şi s-au schimbat pe ei şi mai apoi pe familiile lor.
Noi, cei care suntem astăzi ostaşi, eu – cel ce am haina preoţiei –, îi suntem recunoscători Părintelui pentru binele ce l-a făcut poporului nostru şi nouă personal. Suntem recunoscători pentru faptul că a dorit o societate mai bună, în care tot omul să-L slujească pe Dumnezeu, dar şi pentru binele personal şi individual care ne-a făcut să vedem viaţa cu ochii cei duhovniceşti şi să ne raportăm altfel la tot ceea ce ne înconjoară. Apoi, faptul că facem parte dintr-o Familie duhovnicească, a dat un nou sens vieţii noastre, aşa cum bunăoară aveau primii creştini.
În cei 100 de ani de Oaste, mulţi ar fi trăit departe de Dumnezeu; poate că şi tu, cititorule. Dar a avut grijă Mântuitorul nostru să caute în continuare a ne răscumpăra din mâna diavolului printr-un biet pitic care s-a pus cu toată fiinţa lui în slujba Cerului. Cu siguranţă că nu a fost uşoară truda celui dintâi ostaş, dar nu ar trebui să fie uşoară nici pentru cei din urmă, care simt pe sufletul lor conştiinţa chemării de care a avut parte în această Lucrare Sfântă.
Zidul lui Neemia a fost isprăvit în cincizeci şi două de zile. Ce a urmat apoi? Când au auzit de aceasta toţi duşmanii noştri şi au văzut aceasta toate popoarele cele dimprejurul nostru, s-au smerit foarte mult şi au cunoscut că acest lucru a fost făcut de Dumnezeul nostru (Neemia 6, 16). Lucrarea Oastei a ajuns şi ea la Centenar. Ce ar trebuie să urmeze? Dacă am ajuns la 100 de ani, cei care ne clevetesc ar trebui să se smerească şi să îşi schimbe optica cu care ne privesc. Mult mai mult s-ar fi putut face şi se va putea face dacă Oastea ar fi înţeleasă, iar noi, ostaşii, am urma în credinţă, trăire şi râvnă pe cel care ne-a chemat la Oaste…
Bucură-te, Părinte Iosif, mult pătimitorule!
Preot Florin MIHOLCA
