Biserica ne învaţă să fim toleranţi. Oricât am încerca, unora ne este greu să iertăm. De ce este important să ne iertăm vrăjmaşii?
R: Iertam, pentru a fi iertați.
Iertam, pentru a fi sănătoși mintal și spiritual.
Iertam, pentru a fi un dumnezeu pentru cei ce ne-au greșit.
Iertam, pentru a crește spiritual și a ieși din marasmul stresului coditidian.
Iertam, pentru a nu mai avea în noi nimic din răul pricinuit de o situație oarecare.
Iertam, pentru că altfel răul , neiertarii,să nu se propage și la cei dragi din jurul nostru.
2). Mulţi spunem „pot ierta dar nu pot uita”. Cum să reuşim şi iertarea şi uitarea?
R: Dacă ierți cu adevărat, chiar uiți situația conflictuală și pe cel ce a creat-o.
Iertarea înseamnă vindecare.
Neuitarea înseamnă a trăi în trecut.A trăi în tensiunea pe care diavolul ți-a creat-o și pe care tu nu vrei s-o anulezi ,prin iubire față de aproapele.
Dacă tu te consideri om al lui Dumnezeu, chiar nu poți să ierți și să uiti ?
Nu aș crede !
3).Dacă nu ne răzbunăm dar totuşi purtăm tainic ranchiună celui care ne-a făcut o mare nedreptate, este un păcat mare?
R : Păcatul constă în faptul că tu nu ești credincios lui Dumnezeu.
Păcatul mare este acela că in corpul tău circulă ” otrava neiubirii de frați „
Dacă s-ar face analiza sângelui celui care poartă ranchiună în lăuntrul lui, s-ar constata, fizico-chimic ,că acela este un om intr-o mare situatie de risc clinic, ca să nu mai vorbim de cel duhovnicesc.
4). Capacitatea omului de a ierta este considerat un „dar” de sus? Cum îl putem căpăta? Trebuie să ne rugăm dacă nu avem în noi disponibilitatea de a ierta?
R: Dacă nu te rogi ești DRAC .Cum vine aceasta ?
A te ruga este poruncă dumnezeiască .
A face ce vrei după capul tau este o poruncă a celui rău care stăpânește în tine.
Roagă-te cum poți și necondiționat și vei afla pacea lui Dumnezeu în tine .
Roagă-te și multe se vor schimba în viața ta .
5). Este firească citirea Psaltirii cu scopul de a-i „linişti” pe vrăjmaşii noştri? Cartea conţine unele blesteme, le putem rosti precum regele David?
R: Psaltirea este o carte de rugăciuni extrasă din Biblie.
Biblia sau Sfânta Scriptură este singura carte din lume în care AUTORUL ei este de față când tu o parcurgi.
Consecințele folosirii Psaltirii nu sunt legate de vreo putere a ta ci a lui Dumnezeu care a creat-o cu un scop bine definit , anume de a începe pocăinta în inima celui ce o parcurge și de ” a aprinde foc în capul ” vrăjmașilor tăi văzuți și nevăzuți.
Ca urmare ceea ce crezi tu că este blestem ” pe placul tău” când citești Psaltirea, este de fapt un zid de apărare pe care Dumnezeu il creează în jurul tău. Deci nu fi pasional când parcurgi Psaltirea. Lasă soluționarea problemei tale pe seama lui Dumnezeu.
6).Daca știm pe aproapele nostru că a comis o oarecare infracțiune ( pedepsită de Codul Panal), se cuvine să ” închidem ochii” în numele creștinismului, pentru a nu-i face rău, sau să-l denunțăm ?
R : Când vezi un rău săvârșit de cineva, nu fii justițiar.
Ti-ar plăcea ție ,dar nu este plăcut lui Dumnezeu.
Lasa-l pe El să rezolve” cazul „.
Dacă chiar vrei să te implci atunci i-a Psaltirea sau Acoperamantul Maicii Domnului și citește în contul celui ce a călcat legile de care tu faci pomenire și vei avea rasplată mare și Aici dar și Acolo Sus, unde la ziua judecății se vor îndrepta dar și acuza toate faptele noastre facute la vedere sau în ascuns.
7). Preoţii trebuie să păstreze secretul Tainei Spovedaniei. Dacă totuşi un om vine şi mărturiseşte o crimă dar n-are de gând să se predea Poliţiei, cum îndemnaţi să se procedeze? Păstrând secretul, preotul devine tăinuitor al unei fapte groaznice. Cum rezolvă dilema slujitorul altarului?
R : Ai spus frumos și corect teologic că Spovedania este o Taină.
Poți gândi că o Taină cu ” T” mare poate fi dezvăluită cuiva de pe pământ ?
Înainte de începerea Tainei Spovedaniei, preotul amintește creștinului : „Iată fiule duhovnicesc , Hristos stă nevăzut primind mărturisirea ta pe care trebuie să o faci cu umilință..” , ca urmare dacă acela vine la Domnul sa-i spună ce are pe suflet, eu în ce postură voi fi cand voi da fuga să-l reclam la…nu stiu cine ?
Nu cumva mă asemăn cu Iuda ?
Să nu fie !
Ca urmare , la înfricoșătoarea Taină de tamaduire a sufletelor, adică Spovedania , preotul este și nu este participant direct. Aceasta ca să nu mai pomenim despre ” jurământul preotului ” de a păstra, indiferent de fapte, stricta confidențialitate a actului mărturisirii sub Epitrahil.
Părintele Onu Constantin !