Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home ÎNTREBĂRI SI RĂSPUNSURI – Mintea lui Adam

ÎNTREBĂRI SI RĂSPUNSURI – Mintea lui Adam

ÎNTREBĂRI SI RĂSPUNSURI – Mintea lui Adam

STUDENT: Cunoasterea pe care o avea Adam era o revelatie dumnezeiască. El nu si-a dobândit cunoasterea asa cum facem noi acum. Este corect ?

Părintele SERAFIM: Da. Când animalele au venit înaintea lui el nu stia despre ele. El le-a dat dintr-o dată ceea ce Dumnezeu i-a pus în minte.

STUDENT: Totul era duhovnicesc.

Părintele SERAFIM: Da. Era ceva foarte înalt. Avem o imagine a acestui lucru atunci când un părinte văzător cu duhul vede pe cineva pentru prima oară si îi spune pe nume, îi spune păcatele si îi spune ce să facă pentru a-si mântui sufletul. Este exact acelasi lucru. Este lucrarea lui, dar numai prin harul lui Dumnezeu. Mintea sa îi dă această informatie neasteptată, dar el poate face acest lucru numai fiindcă este în legătură directă cu Dumnezeu.

STUDENT: Spun oare Sfintii Părinti că închipuirea tine de firea noastră căzută ?

Părintele SERAFIM: Da.

STUDENT: Inchipuirea este acum atât de prezentă în gândirea noastră !

Părintele SERAFIM: Corect.

STUDENT: Cum anume gândea Adam ? Cum spun Părintii că era starea mintii sale ?

Părintele SERAFIM: Era starea numită trezvie, nipsis in greceste. Cu alte cuvinte, el privea lucrurile si le vedea asa cum sunt. Nu era „gând” duplicitar.

[Sf. Grigorie Sinaitul (1265-1346) scrie: „Inceputul si pricina gândurilor este împartirea prin neascultare a amintirii simple si unitare a omului. Prin aceasta a pierdut si amintirea de Dumnezeu. Căci, făcându-se din simplă compusă si din unitară felurită, si-a pierdut unitatea împreună cu puterile ei” (Cuvinte felurite despre porunci 61, Filocalia vol. 7, ed. cit., p. 108). (n. ed.)]

De fapt, nu numai că se uita la ele si le vedea asa cum sunt, ci a si numit toate făpturile pe măsură ce veneau înaintea lui.

STUDENT: Dar am auzit pe unii zicând că închipuirea e legată de puterile noastre creative, care sunt oglindirea puterilor creatoare ale lui Dumnezeu. Acesta e un lucru bun, în felul acesta realizăm lucruri minunate…

Părintele SERAFIM: Depinde ce anume întelegi prin cuvântul „închipuire”. Ea are mai multe aspecte. Unul dintre aspecte este capacitatea creatoare, care e parte a firii noastre originare.

STUDENT: Si cu această capacitate a numit Adam făpturile ?

Părintele SERAFIM: Corect. Dar în starea noastră căzută acest talent creator se amestecă cu gândirea duplicitară: privesti lucrurile si îti închipui altceva. Deci cuvântul „închipuire” are două întelesuri, dar in starea noastră căzută este întotdeauna legat de gândirea duplicitară.

[ Sf. Maxim Marturisitorul (580-662) învată: „Mintea lui Adam la început nu era pătrunsă de închipuire, care stă între minte si gânduri, clădind un zid în jurul mintii si neîngădumdu-i să intre în cele mai simple si lipsite de chipuri ratiuni (logoi) ale existentelor zidite”. Sfântul Nicodim Aghioritul (1748-1809) explică cum anume amăgeste diavolul prm închipuire: „Diavolul are o foarte strânsă legătură si familiaritate cu închipuirea… Căci el, fiind creat de Dumnezeu întâi ca o minte simplă si fără formă ori chip, ca si ceilalti îngeri dumnezeiesti, a ajuns mai târziu a iubi formele si închipuirea. Inchipuindu-si că îsi poate aseza scaunul mai presus de ceruri si se poate face precum Dumnezeu, a căzut din starea de înger de lumină si s-a făcut diavol al întunericului… Diavolul foloseste închipuirea ca unealtă a sa. El l-a înselat pe Adam prin închipuire si i-a starnit în minte nălucirea de a fi asemenea cu Dumnezeu. Inainte de neascultare, Adam nu avea însusirea închipuirii” (Sf. Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut I, 25). (n. ed.)]

STUDENT: După părerea Sfintilor Părinti, de ce a apărut închipuirea si gândirea duplicitară ?

Părintele SERAFIM: Aceasta pare a fi o parte firească a stării noastre căzute. Nu mai vedem lucrurile întocmai cum sunt, fiindcă suntem slabi – suntem, într-un fel, incapacitati. Privim lucrurile si nu prea le mai vedem asa cum sunt. Când ne trezvim, reusim; dar de obicei nu suntem în stare.

STUDENT: Acum vedem ca prin oglindă, în ghicitură [1 Cor. 13, 12].

Părintele SERAFIM: Asa este. Adam vedea întreaga zidire limpede, atât zidirea de jos, cât si pe cea de sus. Si, prin urmare, cunostea pe deplin realitatea de fapt a tuturor lucrurilor, numai că avea nevoie de experientă spre a fi încercat.

STUDENT: Am citit undeva că oamenii îsi folosesc închipuirea spre a recâstiga imaginea Raiului pe care l-au pierdut.

Părintele SERAFIM: Bine, poti să spui asa, căci e evident că omul, odată căzut, tânjeste după fericire. Chiar necredinciosii si oamenii care socotesc că ei nu cred în Dumnezeu si nu ar accepta Raiul sau ceva de felul acesta – toti tânjesc după fericire. Si, desigur, numai în Biserică primim plinătatea fericirii si aflăm calea către ea, care trece prin urmarea lui Hristos pe Cruce. Dacă te apuci de scris poezii, esti foarte înflăcărat vreme de o zi, dar în ziua următoare cazi în deprimare. Pur si simplu nu poti să treci dincolo de firea ta în acest mod. Ca să poti să-ti depăsesti firea căzută este vădit că Cineva de sus trebuie să te ridice. Insusi Acela ce a făcut firea trebuie să te schimbe.

STUDENT: M-ar interesa să aud mai multe despre felul cum a numit Adam animalele.

Părintele SERAFIM: Intrucât Adam era la început într-o stare de nepătimire, mintea sa era într-o stare foarte înaltă atunci când Duirmezeu a adus animalele înaintea lui ca să le dea nume. Adam a dat nume animalelor după însusirile lor. Cu alte cuvinte, el avea un fel de facultate suprafirească; mintea sa era limpede ca cristalul, încât vedea imediat care erau însusirile fiecărei făpturi si ce nume trebuie să aibă. Desigur, limba vorbită de el s-a pierdut. Noi nu mai avem acea limpezime a mintii; este un lucru cu totul mai presus de noi.

Sfântul Simeon Noul Teolog spune că Adam era „un împărat nemuritor peste o zidire nemuritoare” – nu doar Raiul, ci întregul pământ. Desigur, Raiul a fost făcut ca să-i fie sălas. El a fost plăsmuit în afara Raiului, pe pă mânt, iar apoi dus în Rai, locuinta sa. Animalele nu erau direct în Rai; ele au fost „aduse” acolo. Nouă ne-ar părea a fi niste fiinte paradisiace, dar de fapt ele erau în afara hotarelor Raiului si au fost aduse în el atunci când Adam le-a numit. Când Adam a căzut, s-a întors pe pământul de unde venise. A fost trimis din nou afară, să trăiască pe pământ cu sudoarea fruntii sale.

Din cursul despre Cartea Facerii (1981 si 1982) – Parintele Serafim Rose

sursa: chrisalida.wordpress.com

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!