De la început, Oastea Domnului a avut împotrivitori, are şi va avea totdeauna… Sub masca diferitelor pretexte. Şi acesta este un semn bun! Ne arată că Oastea este vie… În acest editorial, cu mâna tremurândă, aş vrea să nu îmi dau eu cu părerea despre ceea ce este sau nu este Oastea Domnului, pentru că nu am nici un drept să fac asta, nu am nici un merit!… Şi nimeni nu are dreptul acesta, în nici un fel! Pentru că nimeni dintre noi, cei de azi, nu am pus nimic la temelia acestei sfinte Lucrări. Să nu ne trezim că săpăm la temelia Oastei, în mod direct sau indirect – nici printre rânduri, nici printre cuvinte –, după cum spune însuşi fratele Traian Dorz: „…Nu noi suntem începătorii acestei Lucrări, noi suntem doar continuatorii ei! Nu noi am croit acest drum! El era croit când noi am venit la el…” (Cugetări Nemuritoare, vol. 21, Sibiu – 2008, p. 158).
Deci, acum, se cuvine să-l ascultăm pe Părintele Iosif, cel de care Duhul Sfânt S-a folosit pe deplin când a pus temelia acestei Lucrări divine. „«De ce vă numiţi ostaşi ai Domnului, căci doar toţi creştinii suntem ostaşi ai lui Hristos?» La această ridicolă argumentare, răspunsul nostru este acesta: «Da! E adevărat că toţi creştinii au primit, prin Botez, numele de ostaşi ai lui Hristos şi au primit şi armătura Duhului Sfânt (cea de la Efeseni 6, 11-17). Marea întrebare este însă: Rămas-au toţi în tabăra lui Hristos? Păstrează toţi şi se luptă toţi cu armele ce li s-au dat la Botez? S-ar putea oare spune despre cei ce se înjunghie şi se omoară pe la cele cârciumi că sunt nişte bravi ostaşi ai Domnului şi au murit în frontul Lui? (…)
Vom spune deci răspicat: Oastea Domnului se ocupă de cei mulţi-mulţi care au dezertat din tabăra Domnului. Din ostaşi cu numele, noi vrem să fim şi să facem şi pe alţii ostaşi cu fapta.
Noi n-am spus niciodată că numai cei înscrişi în Oaste ar fi ostaşi ai Domnului. Oastea Domnului cea mare nu constă numai dintr-o mână de oameni, căci atunci ar fi vai şi amar de creştinătate… Ostaşi ai Domnului sunt creştinii cei luptători şi biruitori; cu aceştia noi nu ne ocupăm. (s.n.). Noi ne ocupăm cu dezertorii, cu întoarcerea celor apucaţi în tabăra lui satana. (…) În tabăra noastră vin cei ce spun, plângând, că au scăpat din tabăra diavolului. Noi cu aceştia ne ocupăm! Şi ne întărim unii pe alţii să nu mai ajungem iarăşi în prinsoarea cea rea.
Cei cărora nu le place de numirea aceasta n-au decât să facă o altă societate, cu alt nume (s.n.). Noi însă vom rămâne până la sfârşitul vieţii noastre cu acest preafrumos şi mult spunător nume de «ostaşi ai Domnului»” (Părintele Iosif Trifa «Ce este Oastea Domnului», Sibiu – 1996, pp. 220-222).
Şi încă o completare: „Am tras şi am conturat singur cadrele voluntariatului Oastei, accentuând însă, cu toate prilejurile, că stăm sub controlul spiritual al Bisericii întregi, al Sfântului Sinod” (Ibidem, pg. 243).
Iată şi aprecierea deosebit de frumoasă a Părintelui Dumitru Stăniloaie la cântările închinate Maicii Domnului din volumul «Minune şi Taină»: „…Mi-a făcut o bucurie negrăită citirea cântărilor de laudă închinate Maicii Domnului de dăruitul de Dumnezeu, cântăreţ al Domnului nostru Iisus Hristos, Traian Dorz. (…) N-am întâlnit nicăieri descrisă atât de minunat duioşia dragostei ei de Maică (s.n.). Ea trezeşte în cei ce citesc cântările acestea o vibraţie până la lacrimi. (…) Bucureşti, la 9 decembrie 1985”
După 100 de ani de Oaste, putem spune, cu apăs, că şi azi, ca şi acum 100 de ani, poporul nostru, Biserica noastră şi noi toţi
avem nevoie de Oastea Domnului – în Duhul în care a fost iniţiată de Părintele Iosif – aşa cum avem nevoie de apă, de pâine şi de aer.
Şi, atenţie, când vorbim sau scriem de Oastea Domnului, n-o putem face după părerile noastre! Ci numai având călăuză scrierile înaintaşilor şi, în mod deosebit, ale Părintelui Iosif, cel prin care Duhul Sfânt a lucrat la iniţierea acestei Lucrări.
Pe cei care-am înţeles rosturile Oastei, aşa cum ne-au fost arătate, nimic şi nimeni nu ne va putea abate din această cale! „…Bucăţi de m-ar împarte, Pe drumuri să mă poarte, / Tot nu mă vor desparte / De Tine nu, Iisus!” Şi: „Oastea Ta, Iisuse, va urma plăcut / calea rânduită ei de la-nceput… // De va fi să moară, va muri luptând, / urmele cinstindu-şi, steagul sus ţinând!…” (T.D.)
Costel ROTARU
