Ca faţa Dragostei aprinse
fă-mi, Doamne, sufletul din mine;
– de-ar arde-n flăcări nemaistinse,
aşa aş semăna cu Tine!
Ca Adevărul Sfânt şi tare
fă-mi vorbele de flăcări pline;
– arzând de-o sfântă-ncredinţare,
aşa aş semăna cu Tine!
Ca Bunătatea nesfârşită
fă-mi, Doamne,-a’ ochilor lumine,
în mila blândă şi simţită,
aşa aş semăna cu Tine!
Ca stânca pururi nemişcată
credinţa mea pe veci o ţine,
aceeaşi, tare şi curată,
– aşa aş semăna cu Tine!
Ca raza candelei curate,
fă-mi rugăciunile senine,
fierbinţi şi liniştite toate,
– aşa aş semăna cu Tine!
TRAIAN DORZ din ”Cântarea Cântărilor mele”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

