Poezie – Pagina 169 – Oastea Domnului

Cânturile mele Doamne eu din inimã le-am rupt şi le-am pus la poala Crucii Celui pentru care lupt. Le-am cules în nopţi cu.

Tu, ce ştii a mea gândire întãreşte-mã mereu sã nu cad în rãtãcire dã-mi putere Domnul meu. Tu ştii ctã necredinţã este pe.

O, Foc Ceresc, oriunde-n lume Tu Sfânta Flacãrã-Ţi întinzi, cobori în inimi bucurie şi jarul dragostei aprinzi… O, cum suflaţi peste-a mea ţarã,.

Stãpânul ascultãrii mele ce har ai Tu şi ce frumseţi, – de ce nu pot sã-Ţi aflu seamãn în tot ce-n lume-i mai.

În faţa sufletului meu când Faţa Ta rãsare, pânã-n strãfund fiinţa mea de dragul Tãu tresare. Din suflet a iubirii mii de rândunele.

Crin iubit ce suferi multa spinilor rãnire, ca sã poţi pãstra curatã alba ta sfinţire rabdã totul, dar pãstreazã-ţi alba ta sfinţire. Duhurile.