Iisuse Drag, ce Crucea
Iisuse Drag, ce Crucea prin Sânge ai sfinţit fã-mi ochii s-o priveascã cucernic şi smerit. Fã-mi graiul sã vorbeascã tot mai adânc pãtruns.
Iisuse Drag, ce Crucea prin Sânge ai sfinţit fã-mi ochii s-o priveascã cucernic şi smerit. Fã-mi graiul sã vorbeascã tot mai adânc pãtruns.
Iisuse, Taina vieţii noastre cântare fãrã de sfârşit, privim cu lacrimi fericirea ce-n ceruri Tu ne-ai pregãtit. Privim cu lacrimi rãsãritul apropiatei Primãveri.
Fii binecuvântat Iisuse în veci fii binecuvântat cãci ai lucrat în viaţa noastrã în chip atât de minunat. Eram cãzuţi în fãrdelege mergeam.
Azi e Anul Nou – și gândul înapoi mã poartã iarã peste lupta grea a Oastei începutã-n primãvarã. – Câte ne-au adus cu.
Când Te-ai coborât, Iisuse, din Cereasca-Mpărăţie, Te-a primit pe lume numai un bordei dintr-o câmpie. (bis) Iar când ai umblat prin lume ca.
Şi a fost Iisus Copil (bis)… fără leagăn, fără slavă, şi-n fiinţa) Lui firavă // au pătruns fiori de ger… // (bis) Şi.
Pe-un pătul de fân şi floare, tare greu S-a născut Copilul Soare, tare greu. Dar în casa ta, vecine, n-ai o mână de.
O, nu priveliştea-i schimbatã ci ochii tãi au azi puteri şi vãd mai mult ca altãdatã cât nu puteau cuprinde ieri! Aceleaşi vremi,.
Stă încă Crucea-Stea şi-arată la Betleem unde-i grăjduţul cu ieslea-n care, şi-azi, uitată, mai stau Măicuţa şi Pruncuţul. Corindă, corindă, nu-i nimeni s-aprindă.
Iisuse, azi e praznic aici în lumea noastrã sunt mesele-ncãrcate, e traiul mulţumit aprinsã e lumina la fiece fereastrã e praznic mare astãzi….