
Caută-ntruna Adevărul, căci el nu-i ușor de-aflat,
vorbele, cu cât mai multe, ți-l ascund, nu ți-l arat’,
cărțile nu-l spun pe rânduri, ci pe-alături și pe sub
– când e-o lebădă ce tace, când e un zglobiu hulub…
Nu disprețui săracul – căci și tu ești un sărac,
numai Adevărul este bunul ce-ți rămâne-n veac.
Pune-i vorbei tale lacăt, pune-i faptei tale frâu
și nu-ți crede-atinsă Ținta dincoace de-al morții râu.
Nu vorbi de ’naintașii sfinți și vrednici, și eroi
până nu-ți înalți viața mai presus de-orice noroi;
intră prin înțelepciune unde-i Adevărul zeu
și vei descuia chivotul tainelor lui Dumnezeu.
Cât pământ ai sub picioare, atât ai deasupra cer,
gândurile, – amândouă, deopotrivă ți le cer.
Însă Adevărul spune mai întâi de Cer s-asculți,
Dumnezeu împărățește prin cei buni, nu prin cei mulți.
Caută pacea și aleargă după Adevăr mereu,
doar așa poți fi prieten și copil lui Dumnezeu.
Adevărul o să-ți schimbe spinii frunții în curând
în Cununa ce răsfrânge slava-n veci crescând, crescând…
Fr. Traian Dorz, din volumul „Cântările Eterne”