Poezie Traian Dorz

CE MINUNATĂ ESTE ŢINTA!

Ce minunată este Ţinta
spre care năzuim urcând,
– dar crucea spre Golgota noastră
ades’ ne-o ducem prea căzând.
Prea plângem când amar ni-e drumul
şi prea cântăm când biruim,
iar printre zâmbete şi lacrimi
nu ştim cum e-nţelept să fim.

Prea ne-ntristăm când greu ni-e duhul
şi prea zâmbim când ni-e uşor,
tăcem când suntem împreună,
iar singuri când suntem – ni-e dor.
Nu-l preţuim când e – Cuvântul,
nici fraţii – când cu ei suntem,
şi-apoi cum regretăm pierzându-l
şi cum tânjim când nu-i avem!

…O, Ţinta noastră minunată,
ajută-ne, cât mai suim,
cu crucea spre Golgota noastră,
mai drepţi şi siguri să păşim.
Nimic să nu ne prea-nspăimânte,
nici să ne lege pe pământ;
străini şi călători prin toate,
să tindem doar spre Ţărmul Sfânt.

Cântarea Viitoare / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2008