– după II Corinteni 13, 5 –
Cu ce-ai ieşit din flăcări mai bun decât erai,
când ai intrat în marea şi ultima-ncercare,
sfârşind cu tine însuţi eroica-nfruntare,
cu ce-ai rămas din toate?
Ce-ai ars şi ce mai ai?
Ce-ai limpezit în tine din câte căi aveai,
ce-ai lepădat din toată zadarnica strânsură,
cât ai ales ce-i aur, cât ai lăsat ce-i zgură?
Cât ai avut atuncea?
Şi-acuma cât mai ai?
Nu anii suferinţei urcaţi cu-atâta vai,
nu perii albi, nici plânsul, nici pierderile grele,
ci câtă-nţelepciune şi tâlc ai scos din ele,
aceasta e-ntrebarea!
– Ce-ai ars şi ce mai ai?
Căci dacă tot acelaşi te-ntorci precum erai
când ai intrat în marea şi ultima-ncercare,
zadarnică ţi-e jertfa şi chinurile-amare,
nimic n-aveai ’nainte,
nimic nici astăzi n-ai.
TRAIAN DORZ din ”Cântări Luptătoare”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014