Întrebarea referitoare la durata primelor zile și primelor nopți în cadrul dramei cosmice a creației lumii nu a preocupat niciodată conștiința Creștinilor, ci doar pe „reporterii” teologici. Pe această temă, ereticii și pretinșii atotștiutori au făcut atâta zgomot secole la rând, la fel cum fac copiii când se ceartă discutând despre cum i-a născut mama lor. Biserica Ortodoxă a rămas în afara acestei dispute sterile și lipsite de sens. Ea și-a îndemnat copiii să citească Sfânta Scriptură și să înțeleagă faptul că pentru Domnul Dumnezeu, timpul este o noțiune lipsită de importanță și relativă. A Mea este ziua și a Mea este noaptea, a spus Domnul. Potrivit învățăturii unuia dintre drepții lui Dumnezeu, Iosua Navi, soarele s’a oprit deasupra Ghibeonului „și n’a mers către apus cu sfârșitul unei zile.” /Iis. Nav. 10:13/ Apoi, nu aflăm oare din Cartea Regilor cum Prorocul Isaia a întors soarele cu zece linii înapoi pe ceasornicul lui Ahaz, și astfel a prelungit ziua respectivă? /Is. 38:8/ Apoi citim în Viețile Sfinților cum unii din cei plăcuți lui Dumnezeu au reușit ca prin rugăciune să oprească mersul Soarelui și să prelungească ziua pentru vreo sărbătoare a Domnului. Să ascultăm ce spun Sfinții Proroci despre perioadele de timp ca despre o singură zi a Domnului, și astfel îi vom mulțumi pe cei curioși din fire.
Ce ne spune Prorocul Ieremia? „Că mare s’a făcut ziua aceea și nu este ca aceea.” /Ier. 30:7/ Aici nu este vorba despre o zi de douăsprezece ore, ci de un timp de Dumnezeu știe câte zile și nopți, săptămâni sau luni. Pentru că Prorocul se referă la vremea când din milostivirea lui Dumnezeu Israelul va fi eliberat din robie. Marele Proroc Iezechiel vorbește despre ziua în care Dumnezeu îi va pedepsi pe Gog și Magog pentru că au chinuit poporul lui Israel. /Iez. 39:8/ Sfântul Proroc Ioil scrie „mare este ziua Domnului, luminată foarte.” /Ioil 2:11/ La fel și Prorocul Sofonie spune despre acea zi: „Ziua mâniei este ziua aceea, ziua necazului și a nevoii, ziua chinului și a peririi, ziua ceței și a întunerecului, ziua norului și a negurii.” /Sof. 1:15/ Amos strigă: „Vai celor ce doriți de ziua Domnului, că este vouă ziua aceea a Domnului, și aceasta este întunerec, și nu lumină.” /Amos 5:18/ Prorocul Zaharia spune și el că acea zi nu se va deosebi de noapte, ziua Domnului. „Nu ziuă nici noapte, și de către seară va fi lumină.” /Zah. 14:6-7/ Iar ultimul dintre Proroci și primul înainte de Evangheliști, minunatul Maleahi, strigă astfel: „Iată vine ziua arzând ca un cuptor.” /Mal. 4:1/
Oare nu este limpede pentru oricine că nici unul dintre sus-numiții Proroci care vorbește despre ziua Domnului nu se referă la ziua solară de douăsprezece ore, ci la o anumită perioadă de timp în care se vor arăta puterea și slava lui Dumnezeu?
Și iată cum bate din palme de bucurie Regele David prevestind venirea lui Mesia, Mântuitorul lumii: „Piatra, care nu o au socotit ziditorii, aceasta s’a făcut în capul unghiului. De la Domnul s’au făcut aceasta, și este minunată întru ochii noștri. Aceasta este ziua care o au făcut Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim într’însa.” /Ps. 117:21-23/
Cu un alt prilej, fără să tăgăduiască, dar jelindu-se ca un om de scurtimea vieții omului și de nimicnicia acestei vieți, i-a spus lui Dumnezeu: „Grăit-am cu limba mea: spune-mi Doamne sfârșitul meu. Și numărul zilelor mele care este? Ca să știu de ce mă lipsesc eu. Iată cu palme măsurate ai pus zilele mele, și statul meu ca o nimica înaintea Ta. Însă toate sânt deșertăciune, tot omul ce viază.” /Ps. 38:5-8/ Aflându-se în fața morții, Împăratul David se plânge: „Anii noștri ca un păeanjen s’au socotit, zilele anilor noștri întru dânșii șaptezeci de ani. Iar de vor fi în puteri, optzeci de ani; și ce este mai mult decât aceștia, osteneală și durere.” /Ps. 89:10-11/ Și ce înseamnă asta față de cei 700 sau 900 de ani cât au trăit strămoșii? Da, dar pentru Dumnezeu și pentru veșnicie este totuna 70 sau 700 de ani.
În sfârșit, însuși David, pătruns de Duhul lui Dumnezeu, înțelege că, în fața veșnicului Dumnezeu, timpul are doar un înțeles practic, fără vreo valoare matematică absolută. De aceea îi spune Domnului într’unul din psalmi: „Că o mie de ani înaintea ochilor Tăi Doamne, ca ziua de ieri care a trecut.” /Ps. 89:4/ Iar marele Apostol Petru, amintind de aceste cuvinte ale lui David, le tâlcuiește și le întregește astfel: „Iar aceasta una să nu se tăinuiască de voi, iubiților, că o zi înaintea Domnului este ca o mie de ani, și o mie de ani ca o zi.” /2 Pt. 3:8/
Nici Însuși Domnul Iisus Hristos nu a considerat vremea ca pe ceva absolut, pentru că atunci când unii i-au spus că Irod caută să-L ucidă, El a răspuns: „Și a zis lor: Mergând spuneți vulpii acesteia: Iată, scot draci, și fac vindecări astăzi, și mâine, și a treia zi mă voi sfârși.” /Lc. 13:32/ Cine ar tâlcui aceste cuvinte cu acrivie s’ar înșela amarnic. Dacă ar fi fost așa, atunci Domnul ar fi trebuit să fie ucis a treia zi după răspunsul Său, ceea ce nu s’a întâmplat, ceea ce înseamnă că astăzi și mâine și a treia zi nu reprezintă pentru Domnul o durată de 12 ore, nici de două ori câte douăsprezece ore, ci doar o perioadă de timp a unui eveniment.
În definitiv, ce lovitură mai mare poate fi dată theologilor eretici decât cuvintele vizionare ale Sfântului Ioan Evanghelistul, potrivit cărora timpul va fi suspendat și nu va mai exista? A spus aceasta pe un ton înălțător și deosebit de festiv: „Și s’a jurat întru Cel ce este viu în vecii vecilor, Care a zidit Cerul și cele ce sânt într’însul și pământul și cele ce sânt într’însul, și marea și cele ce sânt într’însa, că vreme mai mult nu va fi.” /Apoc. 10:6/ Ceea ce înseamnă că timpul este o umbră trecătoare, dar pentru această lume – și doar pentru ea – este o umbră necesară, și că măsura timpului sânt valorile spirituale și nu timpul este măsura valorilor spirituale.
Din toate cele câte vi le-am arătat din Sfânta Scriptură, cât și din Hexaimeronul Sfântului Vasile cel Mare, pot fi trei posibilități, și anume:
1. Primele trei zile ale Creației să fi fost mai lungi, iar celelalte trei mai scurte; sau
2. Toate cele șase zile să fi fost egale cu cele de 12 ore de astăzi; sau
3. Toate cele șase zile să fi fost mai lungi în comparație cu zilele noastre.
Timp și mântuire
Deci nu am rezolvat această problemă. Dar conștiința noastră este atât de împăcată, ca și cum am fi rezolvat-o. Oricare ar fi soluția, aceasta nu are înrâurire asupra mântuirii noastre. Deoarece mântuirea noastră nu depinde de aceea dacă știm sau nu știm cum au fost cele șase zile în care Dumnezeu a creat lumea, ci de credința noastră desăvârșită în Dumnezeu, de încrederea desăvârșită în grija pe care ne-o poartă și de desăvârșita supunere a noastră voinței Lui.
Sântem încredințați că nici dreptul Avraam nu știa cât au durat zilele Facerii. De asemenea, sântem încredințați că nici nu îl interesa. Măreția și frumusețea lui nu constau în a ști în câte zile a creat Preaînaltul lumea aceasta, ci în credința în Atotputernicul. Datorită acestei credințe profunde, Avraam a fost numit Avraam și desemnat strămoșul tuturor celor credincioși din lume. Avea o sută de ani și nu avea copii atunci când Dumnezeu i-a vestit că moștenitorii lui vor fi atât de mulți la număr, câte stele sânt pe cer. Și Avraam a crezut în cele spuse de Dumnezeu. Poate că dreptul lui Dumnezeu a gândit astfel: Ce nu este cu putință la Atotputernicul?
Așa și noi acum mărturisim și vorbim despre Facerea lumii: dacă ni s’ar fi spus că Domnul Savaoth a făcut lumea nu în șase zile, ci în șase ore sau șase secunde, noi am fi crezut, pentru că Facerea lumii este atât de minunată și de copleșitoare, încât este lipsită de sens întrebarea dacă minunatul Dumnezeu a făcut această lume minunată în șase milioane de ani sau în șase zile sau în șase secunde.
Sfântul Nicolae Velimirovici
Episcopul Ohridei și Jicei
TÂLCUIRI
Traducere din limba sârbă de Ruxandra Lambru
