Dumnezeu este Acela Care a hotărât cum trebuie să sufere credinciosul Său.
Cât trebuie să sufere.
Unde trebuie să sufere.
Şi cine să fie acela prin care să sufere.
Dumnezeu Însuşi îl aduce atunci în pustiu ca să fie pentru o vreme ispitit de diavolul (Matei 4, 1). Dar totdeauna Dumnezeu îi va da biruinţă în lupta sa.
Dumnezeu Însuşi îl duce pe credinciosul Său în locul în care trebuie să fie prins.
Şi El Însuşi îngăduie să vină acolo cel care îl va alege şi îl va duce spre ceea ce îi este rânduit (I Tes. 3, 3).
Dar cât de multă înţelepciune pătrunzătoare îi trebuie cuiva ca să poată înţelege acest lucru!
O, cât de mare încredere răbdătoare îi trebuie unui credincios ca să nu se clatine nici în clipa când vede venind mâna împăratului asupritor şi nici în clipa când suferă sub mâna asupritorilor îngăduiţi, ci să trăiască crezând, să sufere crezând şi să moară crezând că aceasta este voia lui Dumnezeu. Şi că totul este tocmai spre binele lui (Rom. 8, 28).
Dar, cine poate să aibă răbdarea şi credinţa aceasta nu s-a înşelat şi nu se va înşela niciodată.
O, Marele şi Nepătrunsul nostru Dumnezeu a Cărui Înţelepciune este atât de adâncă şi a Cărui Dragoste este atât de înaltă, fii binecuvântat!
Noi vedem atât de multe lucruri pe care nu le putem explica.
Întâmpinăm atâtea întâmplări pe care nu le putem înţelege.
Trecem prin atâtea încercări al căror rost nu-l putem pătrunde.
Dar Te rugăm, ai milă de noi şi trimite-ne în inimă atunci încredinţarea plină de neclintire că Tu ne iubeşti şi că vei face ca totul să fie nu numai la sfârşit, dar chiar de la început, un bine pentru noi.
Şi, crezând, să avem pace în răbdare. Şi recunoştinţă în rugăciune.
Amin.
1 Comment