Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Descoperirea Bibliei

Descoperirea Bibliei

Descoperirea Bibliei

Plinătatea vieţii în Hristos este deci, după naşterea noastră din nou, taina biruinţei noastre în toate luptele cu păcatul şi cu diavolul. Aceasta este taina şi puterea noastră de rodire în viaţa de credinţă şi de mântuire sufletească. În plinătatea acestei cunoaşteri şi vieţuiri în Hristos şi prin El, stă şi taina ridicării noastre şi ca popor şi ca frăţietate duhovnicească.

Dar, pentru dobândirea acestui dar ceresc, se cere în primul rând cunoaşterea şi adâncirea Sfintelor Scripturi. Se cere neapărat citirea şi trăirea Bibliei.

Acest însemnat lucru este tot ceea ce ne-a lipsit şi ne trebuie nouă acum, pentru a birui răul de care suferim, pentru a ne ridica din decăderea în care suntem, pentru a ne înălţa la starea vrednică de Dumnezeu şi cerută de credinţa în Hristos Mântuitorul, pe care o mărturisim…
Vindecarea şi mântuirea noastră, ca inşi şi ca neam, nu va putea veni niciodată prin altceva, decât prin cunoaşterea şi trăirea Sfintelor Scripturi.

Astfel, încă în vara aceluiaşi an, 1923, retras pentru un timp de meditaţie în-tr-un concediu de sănătate, Părintele Iosif a adâncit puternic şi cu o lumină nouă Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, Biblia.

Reîntors la gazetă, el va mărturisi:
„…În citirea şi adâncirea Scripturilor, mi-am petrecut cele două luni… şi acum mă reîntorc la această gazetă şi mai hotărât pentru Iisus Hristos şi Evanghelia Lui. Mă întorc la Sibiu schimbat. Adică mă întorc hotărât să trăiesc mai deplin lui Hristos şi pentru Hristos. Şi să hotărăsc şi pe alţii să apuce această cale de îndreptare şi mântuire sufletească…“
«Lumina Satelor» nr. 37, din 23 sept. 1923

Astfel, Duhul Sfânt i-a descoperit încă de la începutul Lucrării Oastei că dezgroparea Bibliei de sub lespezile neştiinţei şi de sub praful nepăsării de veacuri va fi până la urmă o primă condiţie pentru dezrobirea şi ridicarea din păcat şi înapoiere a fiecărui suflet şi a întregului popor.

Numai lumina Evangheliei vor putea aduce primăvara şi învierea noastră cea sufletească.
Numai puterea Cuvântului şi a Duhului Sfânt ne va putea trezi şi învia la o viaţă nouă pe toţi morţii în patimi şi îngropaţii în păcate, pe toţi cei ţinuţi în robie şi în orbie sufletească de către Satana, duşmanul cel de moarte al sufletului nostru şi al neamului nostru.

Sfânta Scriptură trebuie deci adusă la tot poporul şi tot poporul trebuie adus la ea!
Sfânta Evanghelie trebuie scoasă din altar şi dusă în familii, în societate, în mijlocul lumii şi în viaţa fiecărui om.
Mântuitorul şi Domnul nostru Iisus Hristos nu trebuie să fie numai un „Prizonier“, un „Condamnat“ al chivotului şi al altarului, la Care să mergem doar din când în când, ca la un scurt „vorbitor“. După care apoi noi să-L lăsăm pe El iarăşi tot acolo. Şi, mergând, să ne trăim afară viaţa tot fără de El.

A sosit vremea să-L luăm pe Iisus de acolo, să-L „eliberăm din altar“, să-L scoatem şi să-L ducem pretutindeni în viaţa oamenilor, în problemele lor, în umblarea şi în munca noastră de toate zilele. Iisus Hristos trebuie să fie zilnic Domnul şi Stăpânul nostru, Tovarăşul şi Îndrumătorul nostru, Lumina şi Pilda trăirii noastre.

Pe El trebuie să-L întrebăm. De El să ascultăm. Lui să I ne mărturisim. Şi pe El să-L iubim, devenind una cu El, fiecare şi toţi.
Cuvântul Lui să devină dreptarul vieţii fiecăruia dintre noi.
Duhul Lui să devină felul nostru de a fi.

Părtăşia şi Prezenţa Lui să ne devină condiţia noastră de viaţă, fără de care să nu mai putem trăi!…
Desigur, o muncă şi o luptă uriaşe se prevede că vor trebui duse pentru ajungerea acestui scop şi a acestui nivel!
Marile puteri potrivnice sunt multe şi tari.

Marele întuneric şi marea nepăsare de veacuri, devenită „tradiţie“, se vor împotrivi din răsputeri oricărui suflu înnoitor.

Comoditatea îngheţată şi păcatele încetăţenite, care se vor vedea ameninţate de primăvara Evangheliei, vor stârni din greu crivăţul urii şi al calomniilor împotriva razelor binefăcătoare pe care le va aduce Soarele Bibliei, care îşi vesteşte răsăritul ceresc peste hotarele ţării noastre şi ale inimilor noastre.

Vor trebui ridicate stavilele grele şi ruginite ce de veacuri opresc revărsarea binecuvântată a şuvoaielor mântuitoare peste sufletul poporului nostru.
Dar, Praznicul Paştilor noastre, Sărbătoarea renaşterii noastre în Hristos, tot va trebui să vină odată!

Ceea ce Dumnezeu a făcut prin Cuvântul Său Sfânt în viaţa altor popoare, care L-au descoperit înaintea noastră, trebuie să vedem şi la noi, odată şi odată, oricât de lung va fi drumul urcuşului nostru spre această luminoasă ţintă.

Oricât de grea va fi lupta noastră pentru această slăvită biruinţă şi oricât de multe vor fi jertfele care ni se vor cere pentru această fericită împlinire, Dumnezeul mântuirii noastre tot ne va ajuta s-o ajungem odată şi odată, dacă lucrăm şi luptăm cu o neclintită statornicie şi nădejde pentru aceasta.

O, ce negrăită şi strălucită va fi atunci bucuria culesului pentru cei care umblă acum plângând, când îşi aruncă sămânţa acestui sfânt început! O, cu ce cântări de veselie vor secera mulţumirea acei care încep să semene acum cu atâtea lacrimi! (Psalm. 126, 5-6).

Acum însă, o luptă crâncenă trebuie începută şi dusă cu toată hotărârea pentru acest mare şi dumnezeiesc scop sfânt.
Slujitorului ales de Dumnezeu pentru aceasta i-a fost pusă în mâini, parcă fără voia oamenilor şi împotriva dorinţei lor, o unealtă puternică: trâmbiţa şi arma unei gazete ce se răspândea frumos şi ajungea peste tot. Iar în suflet îi fuseseră puse o tărie şi o încredere nezdruncinate în voia şi planul lui Dumnezeu datorită căruia era el acolo unde era şi făcea ceea ce făcea.

Cu opintiri hotărâte şi cu scris inspirat, el înlătura, cu fiecare pagină scrisă, întunericul şi aducea tot mai puternic la cunoştinţa lumii lumina şi bogăţia nebănuită a Sfântului Cuvânt Dumnezeiesc.
În formele şi cuvintele cele mai vii şi mai atrăgătoare, el ştia să înfăţişeze adevărurile veşnice şi mântuitoare conţinute în Biblie.

O sete sfântă şi nemaicunoscută înainte la noi se trezea după citirea şi cunoaşterea Bibliei, datorită mărturisirilor lui.
Ceea ce nu se mai văzuse niciodată în poporul nostru începea să se vadă acum. Cercurile cele mai largi şi neştiutoare aflau despre Biblie în felul acesta pentru prima dată. Şi mulţimile veneau s-o ceară.
Mulţi îşi vindeau, cum s-ar zice, haina, ca s-o cumpere şi mulţi alergau să înveţe carte numai de dragul de a putea citi singuri în Cuvântul Domnului.

Nenumăratele cereri după Biblie şi mulţumiri pentru primirea ei, din vremea aceea sunt cea mai puternică dovadă despre acest lucru. Zeci şi sute de mii de exemplare din Biblie s-au împărţit prin stăruinţele Părintelui Iosif şi s-au răspândit, în anii aceia binecuvântaţi, prin munca lui şi a celor însufleţiţi de el.

Curând nu se mai găsiră Biblii, nici Noul Testament. Trebuiră mereu noi şi noi tipăriri…

Iată câteva din cuvintele cu care Părintele Iosif îndemna, încă de la început, la citirea şi trăirea Bibliei:
„…Sunt zece ani de când am început să citesc întâia dată în Biblie. Atunci, la început, mi se părea Biblia o carte ca oricare alta, dar citind-o regulat, şi azi şi mâine, am aflat în ea o comoară nebănuită. Am aflat în ea comori pe care niciodată nu mi-aş fi putut închipui că le are, de nu le aflam chiar eu. Astăzi, de câte ori citesc Biblia, îmi pare că am intrat într-o mină de mărgăritare scumpe. Din ce intru şi din ce sap mai adânc… dau peste noi şi noi comori.

Toată tăria mea este Biblia. Ea mă însoţeşte, mă îndeamnă, mă luminează şi mă întăreşte în toate împrejurările vieţii mele. Ea îmi dă căldura inimii şi lumina minţii ca să-L aduc pe Hristos în orice chip la cunoştinţă (Filip. 1, 18). Ea îmi dă toate armele ce trebuie unui «nebun ostaş al lui Hristos».
Acum, după zece ani, simt că Biblia face parte din însăşi viaţa mea. Biblia este o parte întregitoare, o lipsă a vieţii mele, întocmai ca şi apa pe care o beau, ca aerul ce-l răsuflu şi pâinea ce o mănânc. În fiecare zi citesc în Biblie, pentru că simt o sete a sufletului ce mă mână ca pe un cerb (Psalm.41), să mă adăp la izvoarele ei. Simt o foame a sufletului care mă mână să caut cuvintele ei şi să mă hrănesc cu ele în fiecare zi (I Tim. 4, 6).

Biblia este legătura mea zilnică cu Mântuitorul. De câte ori o deschid şi citesc în ea, simt ceva ce trece din ea în mine şi îmi umple casa sufletului meu cu lumină, cu putere, cu tărie şi bucurie sufletească. Prin citirea Bibliei, în toată ziua mă întâlnesc cu Mântuitorul meu Iisus Hristos şi stau de vorbă cu El şi El cu mine.
Tot ce sunt şi tot ce am este al Bibliei. Biblia scrie şi «Lumina Satelor». Luaţi-mi Biblia, şi mi-aţi luat totul. Opriţi-mă să nu citesc în ea şi «Lumina» se va stinge.
Dar de câte ori citesc Biblia simt şi o mare durere. Îmi vine să plâng de durere când mă gândesc câţi oameni nu au aflat şi nu cunosc încă comorile sufleteşti ale Bibliei. Câţi se pogoară în pământ, înainte de a gusta din izvoarele Bibliei.

Cititorule, ai tu Biblia în casa ta, şi citeşti tu regulat în ea?“

Traian Dorz
din “Istoria unei Jetfe” (vol I)

Author: admin

Comentarii

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *