Din norii toamnei, vânturi reci cern stropi mărunţi de ploaie
şi desfrunziţii arbori goi smerite crengi îndoaie.
De-un fir, atârnă-ntr-un salcâm o biată frunză moartă;
e singură – şi vântu-n zbor o-ntoarce trist şi-o poartă.
Ce tristă-asemănare-mi fac: – în vremi cu vânt şi ceaţă,
de-aşa un fir subţire-atârni, trudita mea viaţă.
Şi-ades, de-atâtea zbuciumări, greu plâns mi se desface:
– Dezleagă-mi, Doamne, slabul fir, mi-atât de dor de pace…
– Dar oare când vei dezlega şi firul ce mă ţine,
voi fi eu oare fericit, zburând voios spre Tine?
Sau mă voi prăbuşi tăcut în noapte pe vecie?
– O, fă-mă Tu să-Ţi fiu plăcut, să vin spre bucurie…
TRAIAN DORZ din ”Cântări Uitate”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
