Doamne, iartă-mi rugăciunea care Ţi-a cerut prea mult,
– am vrut să-mi asculţi Tu mie, nu eu Ţie să-Ţi ascult.
Am crezut că e mai bine cum ştiu eu, nu cum ştii Tu
– şi-azi mi-e inima zdrobită, c-a primit ce prea ceru!…
N-am crezut că Adevărul Tău mă apără în veac,
am căutat pe mai departe adăpost un lut să-mi fac
şi, din golul lui, un şarpe gândul sfânt mi-a-nveninat,
prăbuşind numa-ntuneric peste tot ce-aveam curat.
Dumnezeul meu, de este vreo nădejde-n viitor,
scapă-mi sufletul din flăcări, nu lăsa aici să mor.
Ori îmi vindecă iubirea, ori mă fă s-o uit de tot,
că nici viaţa şi nici moartea s-o mai duc aşa nu pot.
Cântările Căinţei / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2008
