Si anul acesta, ca de fiecare dată, am aşteptat Rusaliile, Sărbătoarea cea Mare a Oastei Domnului. Spre deosebire de alte Sărbători ale Rusaliilor, care, desigur, toate – în felul lor – au fost încununate cu bucuriile prezentului de atunci, de data aceasta, mai ales în anul Centenar în care ne aflăm prin mila lui Dumnezeu, parcă am dori ca acest eveniment duhovnicesc să fie mai deosebit şi unic în felul lui. Părintele Iosif ne aşteaptă pe toţi cu „o floare”, aşa după cum ne-a spus tuturora. Şi facem gestul acesta, cu toată dragostea, ori de câte ori mergem la Ierusalimul Oastei Domnului. După ce aşezăm floarea recunoştinţei, pe mormântul drag, trecem fiecare la locul nostru, să pregătim, în taină şi deplină atenţie, şi alte „flori” de care s-ar bucura, cu mult mai mult, Părintele nostru sufletesc.
Fraţii şi părinţii care vestesc Cuvântul ştiu cum să aleagă cele mai frumoase buchete de flori, ca să-l bucure mai întâi pe Părintele Iosif, apoi, desigur, şi pe toţi fraţii şi surorile care au trudit şi au jertfit din timpul şi din bănuţul lor pentru a ajunge aici. Şi toţi dorim să ne întoarcem bucuroşi şi cu o încărcătură duhovnicească la casele noastre.
Cântările, tot la fel, pot fi un mare buchet de flori, adus ca omagiu Părintelui nostru iubit. Legătura dintre cuvânt şi cântare trebuie să aibă continuitate, ca lucrare neîntreruptă a Duhului Sfânt, care poate sensibiliza inimile tuturor ascultătorilor, chiar până la lacrimi. Fratele care pregăteşte cântarea trebuie mai întâi să fie foarte atent la vorbire, pentru ca să ştie ce cântare să aleagă, să poată continua în armonie legătura firului duhovnicesc. Dar şi fratele care ia cuvântul trebuie să se gândească bine dacă se potriveşte vreo cântare cu vorbirea lui!… Sunt situaţii când, în urma unei vorbiri, cei care aleg cântările sunt puşi în mare dificultate, neştiind ce cântare s-ar putea potrivi cu vorbirea anterioară. De altfel, nici în faţa instrumentului, gata pregătit, nu ar fi permis pentru nimeni să se prezinte oricum, pentru că şi cântarea face parte din buchetul de flori adus Părintelui Iosif… Iar dacă starea duhovnicească a celor care cântă la instrumente, dimpreună cu starea noastră, a tuturora, nu este ceea ce ar trebui să fie, atunci cântările nu mai pot atinge corzile inimilor noastre, pentru care au fost create cu jertfe şi lacrimi.
La fel şi poeziile, rostite de surori… Bine ar fi ca, la aceste evenimente atât de importante, să fie lăsate acasă încercările noastre – bune s-au mai puţin bune – şi să fie prezentate numai poeziile Oastei Domnului, care sunt cele mai frumoase buchete de flori. Să nu le lăsăm să se ofilească!… Dar neofilirea depinde mult de ascultarea noastră.
Odată – înainte de ’89 – un frate, fiind la o astfel de adunare, la Sibiu, a dorit să spună şi dânsul un cuvânt, insistând pentru asta chiar la fratele Traian Dorz. S-a ridicat şi a vorbit, dar, când a terminat, fratele Traian, şoptind, i-a spus câteva cuvinte:
– Ai vorbit, dar n-ai vorbit!
Cât de greu ar fi să ne spună cineva şi nouă:
„Ai vorbit, dar n-ai vorbit!…
Ai cântat, dar n-ai cântat!…
Ai spus o poezie, dar n-ai spus ceea ce trebuia să spui!…
Ai scris un articol, dar n-ai scris nimic!” Şi multe altele.
În vremea de azi, am spune că fratele Traian nu mai este şi nu are cine să ne mai spună nouă aşa ceva… Vederea atentă a fratelui Traian, cu privire la toate acestea, este şi va fi întotdeauna în ochii ageri ai celor mai simpli şi neînsemnaţi fraţi, care sunt în jurul nostru, pe care prea puţin îi cunoaştem. Bucuria, liniştea, părtăşia frăţească, lacrimile, legămintele, care vin doar în urma cuvântului, cântării şi poeziei, toate acestea trebuie tratate cu multă seriozitate şi atenţie, pentru a închega unitatea dintre fraţi, pentru a mângâia şi lega rănile tuturor sufletelor îndurerate, prezente la ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu. Trebuie să ştim şi să fim deplin responsabili de tot ceea ce noi îndrăznim să facem în Numele Domnului şi-al Lucrării Lui.
În cântarea cu numărul 483 – „Noi nu te vom uita, Părinte!” –, primele cuvinte de la începutul celor şase strofe nu sunt altceva decât angajamentele noastre luate – conştienţi şi de bună-voie – faţă de Lucrarea Domnului şi faţă de Părintele Iosif:
Noi nu te vom uita, Părinte!…
Ne-om aminti mereu, Părinte!…
Te vom iubi mereu, Părinte!…
Te vom urma mereu, Părinte!…
Statornici vom iubi Lucrarea!…
Vom duce toţi cât mai departe!…
Slăvit să fie Domnul!…
Sava CONSTANDACHE
