Frumoasă curăţie a dragostei dintâi,
ce dulce ţi-era cerul şi ce-nflorit pământul
când îţi veghea un înger la orice căpătâi
şi-ţi mirosea a soare şi-a mir sfinţit veşmântul!
Ce binecuvântată şi limpede-ţi era
lumina din privire şi apa din izvoare,
cum străluceai de rouă când cerul se-nsera,
cum te scăldai în raze în dimineţi cu soare!…
Frumoasă curăţie, ce rugăciuni aveai
când clopotul de Denii te legăna-n lumină,
ce unduiri de raze te-mbrăţişau din Rai
cu cele patru semne pe faţa ta divină!
…Şi totuşi, cum deodată tu mi-ai plecat atunci
când numai pentru-o clipă eu m-am ascuns de soare,
ce neguri somnoroase mi-au coborât pe lunci,
ce umbre-nfrigurate mi-au plâns peste izvoare.
O, sfântă curăţie, revino şi-adu-mi iar
lumina de la Denii, cu cele patru semne,
şi îngerii cântării spre tainicul altar,
fiinţa primenită prin Taină să mi-o-ndemne!…
Întâi să fim / Traian Dorz. – Ed. a 2-a, Sibiu : Oastea Domnului, 2016
