„Iisus i-a zis: «Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa»“

Un rege al Angliei avea între sfetnicii săi un necredincios. Toată lumea ştia acest lucru. În­tr‑o adunare a sfetnicilor, regele luă o Biblie şi o dădu celui necredincios, zicându-i:

– Te rog, deschide la Evanghelia de la Ioan, capitolul 14, versetul 6 şi citeşte.

Sfetnicul citi:

– „Iisus i-a zis: «Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine…»“

– Destul! Acum te rog, spune dumneata, s-a mai aflat cineva în istoria lumii să zică despre el că este calea, adevărul şi viaţa? Vezi, dragul meu, eu sunt împărat peste 300 de milioane de oameni, dar dacă aş zice că sunt calea şi adevărul, şi viaţa, lumea ar spune că-s nebun. Nimenea dintre muritorii pământului n-a cutezat – nici măcar prin gând nu i-a trecut – să rostească astfel de vorbe. Cel ce le-a spus a fost nu numai om, ci El a fost şi Dumnezeu; a fost Fiul lui Dumnezeu…

Necredinciosul a rămas ruşinat şi din acea clipă a părăsit necredinţa.

Iisus Hristos n-a fost numai un Învăţător. El n-a dat numai sfaturi morale. Sfaturi morale mai dau ei şi alţii, destui (dintre care cei mai mulţi ei înşişi nu le ţin). Domnul Iisus este Calea vieţii, El este adevărul, El este Viaţa însăşi.

„Eu sunt Calea“… Înainte de a veni Mântuitorul, lumea trăia „în umbră şi în întuneric“ (Lc. 1, 79); n‑avea nici lumina vieţii, nici calea vieţii. Prin Jertfa Sa cea scumpă, Domnul ne-a deschis iar calea spre cer. Ne-a scos din căile morţii şi ne-a îndrumat pe căile vieţii. Domnul Iisus este Calea cea adevărată a vieţii. Numai prin El putem înainta pe calea ce duce la viaţa cea veşnică.

Domnul este „calea cea îngustă“ ce duce la cer. „Intraţi prin uşa cea strâmtă, că largă este uşa şi lată este calea ce duce la pierzare şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este uşa şi îngustă este calea ce duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o află“ (Mt. 7, 13-14). Cu adevărat, puţini sunt cei ce află calea vieţii şi umblă pe ea.

Lumea e plină de cei ce aleargă în galop pe căile morţii. De ce? Pentru că diavolul, mişelul cel mare, atrage pe oameni cu fel de fel de apucături şi minciuni în căile rătăcirii. Satana pândeşte pas cu pas calea vieţii noastre şi încearcă pas cu pas să ne abată din căile Domnului. Lumea şi viaţa sunt pline de răscruci şi căi încurcate de unde pândeşte Satana sufletele, întocmai ca păianjenul din păienjeniş.

Văzut-aţi cum face păianjenul? El ţese o pânză întreagă de căi încurcate şi încâlcite şi pe urmă se pune într-un colţ la pândă. Vai de musca ce a dat în pânza acestor căi încurcate. E pierdută. Păianjenul sare asupra ei şi îi soarbe viaţa. Aşa păţesc şi cei ce se lasă înşelaţi de căile lumii şi ispitele diavolului.

Bătrânii noştri au ridicat pe vremuri cruci la răscrucile drumurilor şi la răspântiile hotarelor. Mare înţeles sufletesc este în aceste cruci (pe care noi le lăsăm să se răstoarne). La fiecare răspântie, ele ne arată icoana lui Iisus cel Răstignit, vrând parcă să ne zică: luaţi aminte că şi viaţa voastră cea sufletească este plină de fel de fel de răspântii ispititoare, pe unde vă pândeşte Satana. La fiecare răspântie din viaţa voastră gândiţi-vă la Iisus cel Răstignit şi vă rugaţi Lui să vă apere de calea rătăcirii şi a pierzării sufleteşti.

Când vrei să furi, gândeşte-te că ai în faţa ta o răspântie a diavolului, când vrei să desfrânezi, când vrei să te răzbuni, să înşeli etc… gândeşte-te că toate acestea sunt tot atâtea răspântii ale diavolului prin care încearcă să ne atragă în căile morţii. În faţa tuturor acestor ispite, trebuie să vedem icoana Celui răstignit pe cruce, trebuie să ne aducem aminte de cuvintele Domnului: „Staţi la drumuri şi întrebaţi de cărările cele veşnice ale Domnului şi vedeţi care este calea cea bună şi mergeţi pe ea şi veţi afla odihnă sufletelor voastre“ (Ier. 6, 16).

Ah, dacă la toate răspântiile vieţii L-am vedea pe Domnul şi am asculta de El, ce viaţă curată şi adevărată am trăi! Însă cei mai mulţi ascultă de diavolul şi aleargă în galop pe căile lui cele mincinoase.

Din războiul cel mare, un soldat îmi spunea o întâmplare plină de învăţătură sufletească.

Pe frontul din Galiţia, soldaţii austrieci au fost la început atraşi în cursă de către adversarii ruşi cu o apucătură şireată. Pe la răspântiile drumurilor erau tăbliţe cu indicaţii mincinoase. Indicaţia de pe tablă arăta că drumul cutare şi cutare duce colo şi colo – dar el ducea drept în tabăra vrăjmaşilor, adică drept la moarte şi prinsoare.

Aşa face şi vrăjmaşul diavol. El a îm­pănat răspântiile vieţii cu înşelăciuni – cu păreri mincinoase despre lume şi viaţă – care duc direct la moarte şi pieire sufletească. „Multe căi i se par bune omului, dar la urmă ele duc la moarte“ (Prov. 16, 25).

Acestea sunt căile mincinoase ale diavolului.

A fi un creştin adevărat înseamnă a putea cânta cu psalmistul: „Pe căile poruncilor Tale, Doamne, am alergat… Făclie picioarelor mele a fost cuvântul Tău şi lumină cărărilor mele“ (Ps. 118). În viaţa cea sufletească nu sunt decât două căi: calea vieţii şi calea morţii (Ier. 21, 8). Pe care din aceste două eşti tu?

„Eu sunt Adevărul“… Mult au umblat şi mult au asudat filosofii din toate timpurile să afle adevărul despre lume şi viaţă. Trenuri întregi abia ar putea duce toate cărţile câte s-au scris despre ce este viaţa, dar toate aceste cărţi se pot azvârli în foc. Ele nu mai valorează nimic. Vremea a adeverit că nu sunt adevărate.

Singur Domnul Iisus Hristos a adus în lume adevărul cel veşnic, adevărul care rămâne în veci. „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece“ – a zis Iisus (Mt. 24, 35). Evanghelia şi Biblia cuprind adevărul veşnic. În ele se află descoperirea lui Dumnezeu despre rosturile lumii şi ale omului. Acest adevăr străluceşte ca lumina, ca soarele.

Însă, vai, cei mai mulţi oameni umblă şi azi în întuneric şi trăiesc în minciună. De ce? Pentru că cel mai mare duşman al adevărului este diavolul. El este „tatăl minciunii“ (In. 8, 44) şi umblă neîncetat să acopere adevărul Evangheliei şi să-l despartă pe om de acest adevăr.

Un ostaş din Oastea Domnului îmi scrie că îl înduplecase pe un cunoscut să-şi cumpere Noul Testament, dar tocmai în clipa când să i-l dea, a sosit un argat al dia­volului, strigând în gura mare: „Asta-i o carte pocăită… fugi de ea şi de acel ce ţi-o dă, că vrea să te facă pocăit!“ Şi omul a lăsat în grabă Noul Testament, şi-a luat banii înapoi şi a fugit cu ei la birt, mulţumit şi „liniştit“ că scăpase de „rătăcire“.

Aşa ştie diavolul să-i ţină pe oameni departe de Biblie, de Cuvântul Adevărului. Atacurile cele mai înverşunate le dă Satana contra Bibliei, pentru că Biblia cuprinde adevărul cel veşnic şi descoperirea planurilor ce le are Dumnezeu cu noi şi cu mântuirea noastră.

Diavolul este „tatăl minciunii“. El pune înaintea noastră lumea şi viaţa într-o înfăţişare mincinoasă. Din minciună, Satana a făcut credeuri de viaţă. E plină lumea cu astfel de credeuri. „Dacă doară nu-i să mă fac călugăr, să intru în Oastea de la Sibiu – zicea un om – că doară n-am omorât pe nime’ să mă fac pocăit“. „Aşa-i făcută lumea – zic alţii – că ici-colea trebuie să mai şi minţi, să mai şi chefuieşti, să mai păcătuieşti“… Trebuie „să ne trăim viaţa“ – răspund alţii (în chefuri, în beţii, în desfătări lumeşti). Ah, cum a orbit diavolul mintea oamenilor, să nu vadă strălucind lumina Evangheliei (II Cor. 4, 4). „Adevărul vă va slobozi pe voi“, zicea Iisus, dar Satana îi ţine pe oameni legaţi cu fel de fel de minciuni şi datini de suflet pierzătoare. Ah, ce minciună mare este viaţa celor mai mulţi creştini!

„Eu sunt Viaţa“… Domnul este viaţa. El este izvorul vieţii. Cine a apucat pe calea arătată de El şi a primit adevărul adus de El, câştigă viaţa veşnică.

Dragă cititorule! Viaţa noastră cea sufletească are două căi, două răspântii. Una e calea cea îngustă, a Domnului, care duce spre lumină, spre adevăr, spre via­ţa veşnică. Cealaltă e calea cea largă a diavolului, care duce spre rătăcire şi pierzare veşnică.

Iisus Hristos este viaţa cea adevărată. El a venit în lume „ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică“ (In. 3, 15). „Cine are pe Fiul are viaţa, cine n‑are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa“ (I In. 5, 12). Noi trebuie să trăim o viaţă cu El aici pe pământ, ca să putem continua cu viaţa cea veşnică dincolo de mormânt. Cine nu trăieşte o viaţă în Domnul şi cu Domnul nu poate moşteni viaţa veşnică.

Calea, Adevărul şi Viaţa stau faţă în faţă cu Rătăcirea, Minciuna şi Moartea. Pe care din acestea eşti tu?

Rugăciune

Iisuse, bunule Doamne! Pierdut-am şi eu Calea vieţii. Ajută-mă să mă pot întoarce în ea.

Legatu-m-a ispititorul cu minciunile lui! Slobo­zeşte-mă, Doamne, cu Adevărul Tău.

Omorâtu-m-a lumea cu păcatele ei. Înviază-mă, Doamne, cu viaţa Ta.

Duhule Sfinte, trezitorule al păcătoşilor şi dătătorule de viaţă! Ajută-mă să mă pot întoarce din calea pierzării; ajută-mă să pot ieşi din minciunile lumii şi ale satanei; ajută-mă să pot învia prin moartea patimilor şi păcatelor.

Mai lângă Domnul meu / Preot Iosif Trifa –       Ed. a VI-a, rev. – Sibiu: Oastea Domnului, 2003