Iisuse Culme Minunatã
de unde vãd pe Dumnezeu
ce viaţã binecuvântatã
adus-ai sufletului meu…
E-atâta bunãtate-n Tine
Stãpâne-atât de Sfânt şi Bun
cât cu-al meu glas printre suspine
în veci eu n-am sã pot sã spun…
Atâta milã şi iubire
Iisuse-n Tine am aflat
cât n-o sã poatã niciodatã
sã spunã-un pãcãtos iertat.
Atâta dragoste şi pace
eu aflu-n Tine zi de zi
mai mult decât putut-am crede
sau mi-am putut închipui.
Cu ce înfiorate imnuri
de slavã Ţi-aş putea cânta
când Tu mã faci sã simt Iisuse
ce nici n-aş fi putut visa.
Cum sã-Ţi arat recunoştinţã
când Tu mã faci acum sã am
atâta har cât niciodatã
nici sã-mi închipui nu-ndrãzneam!…
Cum, când în tot ce pot Iisuse
eu sunt atât de slab şi mic
şi-n neputinţa mea mai vrednic
de Tine n-am nimic, nimic…
– Primeşte-mi jertfa caldei lacrimi
şi darul cântecului smult
din fundul unei inimi care
Ţi-ar da, dar n-are ce mai mult!
Traian Dorz, din ”Cântarea Cântãrilor mele”
