Îmi amintesc şi nu pot uita clipele şi bucuriile petrecute împreună cu fratele Traian Dorz şi împreună cu fraţii, în vremurile acelea tulburi. Din câte primejdii ne-a scăpat bunătatea Scumpului nostru Iisus Hristos. Dar nu pot să uit nici cruntele suferinţe prin care a trecut fratele Traian, acest martir al Oastei Domnului, când, mai mult decât toate zăbrelele şi lanţurile, îl dureau trădările tot mai multe şi părăsirile tot mai grele din partea fraţilor lui.
Acolo, între ziduri, şi-i ştia aproape pe fraţi şi le ducea dorul dureros de adânc, purtându-i în duioasele sale amintiri şi rugăciuni. Acestea l-au ars atât de tare încât a scris despre Sibiu ca fiind oraşul în care Oastea mai are numai un mormânt. În poezia Sunt, mi se pare, cel din urmă, fratele Traian scrie: „O, duh al Oastei fericite, hai soarele să ni-l luăm / Şi lacrimile, şi-amintirea, şi tot ce-a fost – şi să plecăm; / Şi numa-n noaptea de Rusalii cu-o lacrimă şi-o floare-n vis / Să-ntoarcem nevăzuţi, s-atingem mormântul sfânt cum am promis”.
Ce îndemn puternic! Dar şi cât adevăr ne-a dat Dumnezeu fiecăruia dintre noi, prin omul acesta – apostolul, martirul şi cântăreţul Golgotei… „Dumnezeu ne-a dat fiecăruia dintre noi o părticică de veşnicie şi aceasta se numeşte timpul nostru, ca să-l folosim spre slava Lui şi împlinirea planului Său. Pentru aceasta ne-a rânduit şi locul, şi timpul, şi ocaziile în care noi să împlinim planurile Sale şi să apărăm Cauza Sa. Timpul pe care-l avem este atât de scurt… Libertatea pe care am avut-o nu am ştiut-o preţui spre a creşte în Domnul trăind în adevăr şi iubire. Şi iată unde s-a ajuns! Timpul trecut nu se mai întoarce. Ocaziile pe care le-am avut nu se mai întorc, pentru că ele sunt unice. De aceea fiecare dintre noi ar trebui să ne repetăm de fiecare dată: Nu am decât azi! Trebuie să fac deci acum totul, fiindcă niciodată nu voi mai avea nici clipa, nici ocazia asta, nici libertatea!”
Spune fratele Traian în Istoria unei jertfe: „Totdeauna eu am avut din toate. Numai timp n-am avut niciodată îndeajuns. Pentru cele mai însemnate lucruri pe care a trebuit să le fac, n-am prea avut decât timpul pe care mi l-am furat mie însumi. Mi l-am furat de la mâncare, mâncând grăbit, de la drum, alergând cât mai repede, de la odihnă, dormind cât mai puţin… În cea mai mare parte a vieţii mele, timpul meu n-a fost al meu. Cu timpul meu nu eu am putut face ce am vrut. Alţii au făcut cu el ce au vrut ei. Şi tocmai cu cel mai scump şi mai bun timp al anilor mei. De acest timp al meu nu eu voi răspunde, ci ei… Tot ce am putut lucra am lucrat în rămăşiţa de timp săracă pe care mi-au mai lăsat-o puterile necruţătoare ale veacului în care am trăit. Şi acest timp mi-a fost atât de scurt şi de muncit… Am lucrat însă întotdeauna cu un cuget curat faţă de stăpânire şi faţă de Biserică cât şi faţă de Lucrarea Domnului, apărând Lucrarea Oastei Domnului, Frăţietatea mea scumpă. Am înfăţişat o nedreptate şi am luptat pentru îndreptarea ei”.
Părintele Iosif Trifa pune apăs pe legământul de la Oaste: „Cine face legământ de ascultare cu Hristos şi îşi ţine acest legământ până la moarte, acela va primi cununa din mâna lui Hristos”.
Să ne învrednicească Dumnezeu să ne ţinem cu credincioşie legământul nostru sfânt, stând grămăduţă în jurul fraţilor din Sibiul nostru drag, spre a face bucurie Înaintaşilor noştri scumpi. Amin!
Slăvit să fie Domnul!
Aurel ILE