TAINA POCĂINŢEI: NAŞTEREA DIN NOU

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

De la părinţii şi strămoşii noştri, orice început să-l facem în acel sfânt fel, în Numele lui Dumnezeu; aşa continuăm şi aşa dorim să facem şi noi.

Când tata trăgea prima brazdă pe ogorul său – nu uit, eram copil şi mă ducea să merg înaintea boilor –, l-am văzut îngenunchind pe prima brazdă şi spunând: „În Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh”. A înţeles că, pornind în Numele acesta şi cu ajutorul acestui Dumnezeu Atotputernic, va sfârşi cu bine până la capăt.

Când a început mama un caier, la primul fir, a spus: „În Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh”. Şi a tors cu bine tot caierul, până la capăt. Şi au arat cu bine, şi au tors cu bine… până la capătul cel binecuvântat de Dumnezeu… că‑I mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat ocazia să le închid cu mâna ochii şi să le odihnesc, în ultima clipă a vieţii, pe umărul meu capul lor obosit. Aceasta am dorit şi eu de la Dumnezeu şi aceasta au dorit şi ei. Şi sunt aşa de fericit când am putut să împlinesc ultima brazdă cu acest început binecuvântat!

Aş vrea să ne adunăm toate gândurile şi toate inimile noastre în seara aceasta când poate că pentru mulţi este primul şi ultimul prilej când putem să asistăm la o astfel de sărbătoare binecuvântată. Pentru foarte mulţi dintre cei care se găsesc pentru prima dată în locul acesta, sărbătoarea aceasta va părea cu totul ceva străin, cu totul ceva nou. Dar aşa cum a părut ceva nou pentru cei din ziua Cincizecimii, când ascultau spusele Sfântului Apostol Petru şi propovăduirea Sfinţilor Apostoli umpluţi cu Duhul Sfânt în ziua aceea binecuvântată prin harul lui Dumnezeu, aşa cum – zic – atunci părea ceva nou, ceva straniu ceea ce propovăduiau apostolii Domnului, după două mii de ani, când noi legăm acum firul credinţei noastre binecuvântate cu firul credinţei lor sfinte, pare şi acum; deşi este foarte ciudat cum, după două mii de ani de creştinism, o sărbătorire a unei nunţi binecuvântate în fel creştinesc pare ceva nou. Da, pentru că în timpul acesta îndelungat, de la primii creştini până astăzi, s-au perindat peste istoria Bisericii creştine şi peste istoria poporului nostru, de la începutul lui binecuvântat până astăzi, atâtea furtuni şi atâta întuneric! De-a lungul frumoasei şi grelei noastre istorii, am trecut şi a trebuit să trecem prin atâtea tuneluri întunecoase! Dar binecuvântat să fie Numele Domnului Dumnezeului părinţilor noştri, Care, atunci când ei au strigat către El în mijlocul necazurilor lor, El i-a ascultat. Aş dori mereu să nu uităm aceste lucruri minunate.

A apărut acum, nu de mult, în librării o carte: „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”. Cei care nu o cunoaşteţi, cei care aveţi copii, cei care n-aţi avut această carte, v-aş îndemna să o cumpăraţi. De la cel dintâi cuvânt, acest mare om, unul dintre părinţii şi strămoşii poporului nostru, îşi începe sfaturile şi învăţăturile sale către fiul său aşa: „Mai întâi de toate, iubitul meu fiu, să ştii să te închini şi să crezi, şi să lauzi, şi să binecuvântezi Numele Domnului Dumnezeului nostru, pentru că El este Acela care ne-a chemat pe noi din nefiinţă la fiinţă şi din întuneric la lumină”. Şi toată cartea, pe parcursul a sute de pagini, vorbeşte în felul acesta despre recunoştinţa şi despre adorarea care trebuie să o aducem noi Dumnezeului părinţilor noştri, Care i-a luminat pe ei, prin care ne-a luminat şi pe noi până astăzi.

Chiar dacă n-am cunoaşte Biblia şi chiar dacă n-am cunoaşte scrierile Sfinţilor Apostoli şi Evanghelişti, am mai spus-o şi altădată şi trebuie mereu să o repetăm: noi trebuie să ne cunoaştem istoria noastră şi scrierile cronicarilor noştri, care nu ne spun şi nu ne lasă nouă altceva decât ceea ce a spus Mântuitorul şi scrie în Sfintele Sale Evanghelii. Urmele înaintaşilor noştri ne vorbesc nouă despre Dumnezeul părinţilor noştri şi despre isprăvile Sale minunate. Şi dacă n-am cunoaşte toate minunile pe care le-a făcut Dumnezeu în Vechiul Testament pentru poporul Israel, trecerile lui prin mări, prin ape, izbăvirile lui din mijlocul vrăjmaşilor, ajutorul Său [dat] în toate împrejurările vieţii lor, noi avem istoria zguduitoare şi frumoasă a poporului nostru. Şi chiar dacă glasul părinţilor noştri a amuţit… şi s-a dus Neagoe Basarab, s-a dus Mircea cel Bătrân, s-a dus Ştefan cel Mare, dar au rămas zidurile lăsate de ei ca o mărturie a dragostei lor de Dumnezeu şi a recunoştinţei lor faţă de izbăvirile Lui minunate. Căci, cum spune în psalm, aşa putem spune şi noi şi aşa au spus ei: „Dacă n-ar fi fost Domnul de partea noastră, să spună Israel acum. Dacă n-ar fi fost Domnul de partea noastră, de mult ne-ar fi înghiţit de vii”. Dar Domnul a fost de partea noastră şi ei, drept recunoştinţă I-au ridicat nu numai jertfele lor, nu numai lacrimile şi rugăciunile lor, ci lăcaşuri de mulţumire care să dăinuiască peste veacuri, ca dovadă a recunoştinţei lor faţă de Dumnezeu, Care i-a izbăvit. Pentru noi, Putna şi Voroneţul, şi Cozia, şi Tismana, şi Trei Ierarhi, şi Curtea de Argeş nu sunt obiective turistice, nu sunt obiecte de muzeu… nu sunt piese de admiraţie firească. Sunt mărturiile credinţei părinţilor noştri, pentru că este scris în Evanghelie: „Dacă ei vor tăcea, pietrele vor striga”. Glasul lor a tăcut, dar pie­trele vorbesc şi astăzi, aducându-ne aminte de credinţa lor, de Dumnezeul lor, de ceea ce au spus, în esenţă, toţi; şi prin glasul lui Neagoe Basarab către fiul său, şi prin glasul lor către fiii lor şi către fiii noştri, şi către noi, până la sfârşit: „Mai întâi de toate, fiul meu, nu uita să te închini şi să-L lauzi, şi să slujeşti, şi s-adori totdeauna pe Dumnezeul tău, Care ne-a chemat pe noi din nefiinţă la fiinţă şi ne-a scos din întuneric la lumina Lui minunată”.

citește în continuare:

TAINA POCĂINŢEI: NAŞTEREA DIN NOU ( II )

TAINA POCĂINŢEI: NAŞTEREA DIN NOU ( III )

TAINA POCĂINŢEI: NAŞTEREA DIN NOU ( IV )

TAINA POCĂINŢEI: NAŞTEREA DIN NOU ( V )

TAINA POCĂINŢEI: NAŞTEREA DIN NOU ( VI )

TAINA POCĂINŢEI: NAŞTEREA DIN NOU ( VII )

TAINA POCĂINŢEI: NAŞTEREA DIN NOU ( VIII )

din vorbirea şi rugăciunea fratelui Traian Dorz la nunta de la Cluj – 20-21 iulie 1984, Sâmbătă, 20 iulie 1984

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3 (50 de vorbiri frăţeşti de la adunările Oastei Domnului).