Capitolul 21 (versificarea)
1. Inima împărătească este-un râu de apă vie
care Domnul îl îndreaptă unde vrea şi unde ştie.
2. Omul crede c-a lui drumuri sunt cinstite şi curate,
însă Domnu-i Cel Ce-ncearcă cum sunt inimile toate
3. A umbla numa-n dreptate și în bună judecată
fi e mai plăcut la Domnul decât multa jertfă dată.
4. Iată, inima-ngâmfată și privirea cu trufie,
călăuza celor mândri – sunt păcat și mișelie.
5. Planurile celui harnic duc mereu la-mbelşugare,
dar acel pripit ajunge la o lipsă și mai mare.
6. Avuțiile-adunate cu o limbă mincinoasă
sunt deșarte, fug–şi-n urmă duc la moarte fioroasă.
7. Silnicia și-asuprirea celor răi îi ruinează,
pentru că nu fac ce-i bine și dreptatea n-o lucrează.
8. Vinovatul umblă numai pe căi strâmbe și străine,
dar cel fără vină face numai ce e drept și bine.
9. E mai bine să stai singur, sus, pe-un coperiș de casă
decât într-o casă mare cu-o femeie gălăgioasă.
10. Sufletul acelui care este rău, tot rău dorește,
pe-ai lui semeni nu-i ia-n seamă, ci pe toți îi înjosește
11. Când e pedepsit un trufaș atunci și cel prost învață,
când înveți pe cel cuminte el ascultă spre viață.
12. Cel neprihănit privește casa celui rău și vede
că degrab’ nenorocirea peste cei răi se repede.
13. Cine își înfundă-urechea spre săracul care-i cere
nici lui n-o să-i mai răspundă nimeni când va fi-n durere.
14. Darul cel făcut în taină stinge-orice mânie-ndată,
mita cea ascunsă stinge chiar mânia-nfuriată.
15. Mare bucurie are omul drept când face bine,
însă pentru câți fac răul este groază și rușine.
16. Omul care se abate de la calea-nţelepciunii
o să stea cu gloata morții în grămada putrejunii.
17. Cui în desfătări îi place nu-i mult până sărăcește,
cui îi place-n vin și-n dansuri veșnic nu se-mbogăţeşte.
18. Cel rău va fi dat ca plată pentru cel fără de vină,
cel stricat, pentru cel care umblă-n pace şi-n lumină.
19. E mai bine să stai singur-singurel într-o pustie
decât c-o nevastă numai de gâlceavă şi mânie.
20. Sunt comori de preț în casa celui ce-nţelept trăiește,
însă omul fără minte, câte-ar fi, le risipește.
21. Cine caută bunătatea și umblarea fără vină
află slava şi viața, și sfințenia deplină.
22. Înțeleptul cucerește și cetatea cea vitează,
doborând puterea-n care cei vrăjmași puteau să creează.
23. Cine limba sa și gura poate-n frâu să le păzească
de-o mulțime de necazuri sufletul o să-şi scutească.
24. Omul îngâmfat şi mândru batjocoritor se cheamă,
cu aprinderea trufiei el lucrează fără teamă.
25. Pofta rea pe omul leneș îl va doborî degrabă,
căci el nu vrea să lucreze cu-a lui mâini la nici o treabă.
26. Toată ziua-i numa-n pofte-o s-ajungă la pieire,
însă cel fără prihană dăruie fără zgârcire.
27. Jertfa celor răi e-o scârbă Domnului şi-o răutate,
mai ales când este-adusă pentru gânduri blestemate.
28. Mărturia mincinoasă în ruşine-o să sfârşească,
însă cel ce-ascultă bine cu izbândă-o să vorbească.
29. Cel rău ia o-nfăţişare strâmbă şi neruşinată,
dar îşi îmbunătăţeşte cel drept calea sa curată.
30. Nici înţelepciunea lumii şi nici mintea prefăcută
şi nici sfatul rău în contra Domnului nimic n-ajută.
31. Fie pentru bătălie calul gata cât mai bine,
căci izbânda totdeauna numai de la Domnul vine!
Hristos – Tezaurul împăratului Solomon. Traian Dorz.
