Ispita îţi întinde paharul otrăvit,
tu, dacă-l iei ştiindu-l, nu meriţi osândit?
Mustrări de conştiinţă venite prea târziu
nu-s oare rugi amare strigate în pustiu?
În goana după-a lumii plăcere şi păcat
nu-i oare-ascuns suspinul cel veşnic şi-nfocat?
În ziua azi pierdută, în harul azi respins
nu-i viermele cel veşnic şi focul cel nestins?
În semenul pe care îl râzi şi-ţi pare rău
nu-i oare-un fiu al Celui ce spui că-i Tatăl tău?
Nu-i oare nebunie să mergi spre iad şi-un pas,
când nu ştii pân’ acolo cât pic ţi-a mai rămas?
Nu-i oare cel mai mare păcat şi rău când ştii
că-ntârzierea-i moarte… şi totuşi să-ntârzii?
TRAIAN DORZ din ”Cântări de Sus”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
