Iubirea mea Iisuse era atât de sus
cã soarele ei dulce pãrea cã n-are apus
cã cerul ei cel tânãr pe veci va fi așa
– de ce-a putut o clipã sã-i fie-atât de grea?
Ce scump e vasul unic cât este-ntreg și sfânt
dar ce preț sã mai aibã cînd zace spart și frânt?
privești amar la cioburi cu sufletul zdrobit
– de ce-a putut o clipã sã-i punã-așa sfârșit?
Ce plin mi-era seninul de aur strãveziu
când dulce Porumbelul venea în zbor zglobiu
purtând frunzuța verde spre unde-L așteptam
– de ce-a putut pe-o clipã sã piardã sfântul ram?
O, zbor frumos, cum oare te-ai frânt de-odat-așa,
o, tânãrã Luminã, ce-i noaptea asta grea,
o, unicã Iubire de ce te-am prãbușit?
– mai vindecã-le-odatã Cuvântule Dorit!
de Traian Dorz
