Iubirea Ta, Iisuse,
prin câte depărtări
de lumi şi ani căutat-a
pierdutele-mi cărări!…
Căci setea ei de alţii
şi mila, trebuia
să afle-un vas s-arate
cât har cuprinde-n ea.
Şi n-a putut să afle
un lut mai împietrit
spre-a-şi arăta rodirea
în chip mai strălucit.
Şi n-a aflat un nume
mai mut şi mai de jos
spre-a-şi arăta sublimul
cântării mai frumos.
Căci orişicare altul
având şi-un dar al său
n-ar fi-arătat că totul
e numai harul Tău…
De-aceea tot ce cântă
cereşte-n harfa mea
e doar a Ta iubire
doar ea, doar ea, doar ea!
Traian Dorz, din „Cântări de drum”
