Întreabă preotul

La ce-i foloseşte creştinului mărturisirea păcatelor ? Ce beneficiu ar putea avea?

 

1) Ce este spovedania? Care este temeiul ei biblic? Cum să ne pregătim pentru acel moment ? 
R : Taina Pocăintei sau a Spovedaniei a fost instituită de Mântuitorul Iisus Hristos , prin faptul că El însuși a săvârșit-o acordând Cel dintâi iertarea păcatelor unor contemporani ai Săi.

Dar puterea de a ierta păcatele, Hristos a dat-o și sfinților Săi Apostoli dar și urmașilor acestora , adică preoților și episcopilor prin cuvintele : ” Adevărat graiesc vouă : Oricâte veți lega pe pământ vor fi legate și în cer și oricâte veți dezlega pe pământ, vor fi dezlegate și în cer „(Matei 18,18).

Pregătirea pentru Spovedanie se face prin post și rugaciunile specifice acestui act la care se adaugă cercetarea cugetului nostru cu multă luare aminte.

2)  La ce-i foloseşte creştinului mărturisirea păcatelor ? Ce beneficiu ar putea avea?
R : Marturisirea păcatelor îți eliberează inima , sufletul și conștiința de povara faptelor săvârșite și încă prezente și în memoria ta.

Beneficiul este harul primit prin Spovedanie,prin care se iartă pacatele mărturisite și se oferă un început nou vieții noastre în Hristos și în Biserică.

3)  Copiii trebuie duşi la spovedanie? De la ce vârstă?
R : Biserica recomandă spovedania copiilor începând cu vârsta de 7 ani.

Ca urmare prezența familei creștine la biserică implică și prezența copiilor pentru acest act al Spovedaniei dar care va avea o abordare specifică celor mici neimpunandu-se acestora să posteasca precum cei mari.

4)  Un bun creştin care posteşte aspru, merge la slujbe, face fapte bune dar nu se spovedeşte, nu are acces la mântuire? 
R : Mântuirea este eliberarea din robia păcatului și a morții și dobândirea vieții de veci în Hristos. Evitarea cu bună știință a Spovedaniei implică și interdicția primirii Sfintei Împărtășanii și de aici apare situarea noastră în opoziție cu dorința lui Dumnezeu care : ” voiește ca toți oamenii să se mântuiasca și la cunoștința adevărului să vină „. (1 Timotei 2, 4). Cumințenia punerii în practică a poruncilor lui Dumnezeu, trebuie tratată cu multă seriozitate de fiecare dintre noi .

5)  De câte ori trebuie să ne mărturisim păcatele  într-un an?
R : Spovedania este modalitatea prin care creștinul, în baza mustrării de conștiință dar și a dorinței accederii la Împărtășanie, prin participarea la Sfânta Liturghie trebuie să fie pregătit să răspundă Marii Chemări : „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați ” Teologic și liturgic , corect ar fi ca orice prezența la Liturghie să fie cu pregatirea necesară primirii sfintei împărtășanii.De câte ori pe an ne spovedim devine o problemă a ținutei tale duhovnicesti. De câte ori ? Cât de des ? Viața în Hristos nu este o bifare a unor acțiuni.

Am făcut lucru sfânt de atâtea ori , de acum sunt liber .Mi-am facut datoria .
Nu așa ne vrea Dumnezeu ! Ci priveghind și rugandu-ne permanent , să așteptăm Ziua și Ceasul venirii Domnului !

6) Ce este „canonul” primit de la duhovnic? La ce ne foloseşte? 
R : Canonul este mijlocul de pocăinta rânduit de duhovnic creștinului care se spovedeste.

Canonul implică rugăciuni, matanii, milostenie dar poate fi și interdicția primirii Împărtășaniei pentru o perioadă mai mare sau mai mică de timp.
Aceasta neînsemnand lipsa de la Biserica în aceaste perioade.

7)  Unii oameni sunt foarte ruşinoşi şi nu spun totul în faţa preotului. Cum se poate scăpa de acest sentiment ? Ce riscă acela care nu mărturiseşte tot ?
R : Rușinea păcatelor este adamica .Unde esti Adame ? Striga Dumnezeu în gradina Paradisului.Iar Adam se afla ascuns în tufișuri ,de rușinea faptei sale.

Rușinea vine din complexarea noastră dar și din imboldul pe care Diavolulu îl dă omului după ce , tot el la îndemnat la păcat. După săvârșirea faptei, diavolul revine și îi bombastizeaza în minte fapta săvârșită, aruncându-l în deznădejde.

Riscul este acela de a fugi de Dumnezeu și a te arunca în mrejele demonilor. Să ne ferească Dumnezeu, pe toți de o asemenea situație !

8)  E de preferat să ne spovedim la orice preot sau să-i căutăm pe bătrânii din mănăstiri care au mai mare experienţă duhovnicească? 
R : Orice preot are acelasi har și putere iertatoare .
Cel mai bun duhovnic este cel care este în apropierea locuinței tale , deci în parohia în care locuiești.

A avea posibilitatea Spovedaniei la un părinte călugăr este de folos și poate fi o mare binecuvantare , ne-elimanand prin aceasta relația cu preotul din parohia ta.

9) Preotul la rândul său, cui se mărturiseşte? Dar arhiepiscopul ori patriarhul ? 
R : Orice cleric creștin ortodox are duhovnic și se spovedeste întotdeauna cu aceleași responsabilitati ca și mirenii .

Părintele Onu Constantin

Lasă un răspuns